Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plicul din halatele albe: viciu sau necesitate?

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 23 iulie 2010 ·

Fie că suntem dispuşi să admitem, fie că nu, Plicul este cel care menţine funcţional sistemul medical românesc. În absenţa lui, aparatele vor fi scoase din priză, chirurgii vor pleca din ţară cu toţii, iar facultăţile de medicină se vor închide.

E cel mai mare succes al sistemului medical românesc din ultimul deceniu: 40% dintre medicii străini înregistraţi în anul 2008 în Franţa sunt români. Jumătate dintre anesteziştii acreditaţi în ultimii trei ani în Franţa sunt tot români. E dovada unei adaptabilităţi şi competenţe crescute în rândul medicilor pregătiţi în sistemul universitar din România. Pare o afirmaţie riscantă, dar 2010 – 2011 sunt anii în care se coace şi ultima generaţie de medici tineri care a trebuit să trudească pentru calitatea de student la Medicină. Căci, începând cu anul 2003, concurenţa pentru un loc într-o facultate de medicină românească s-a prăbuşit, ajungând ca, în prezent, să fie suficientă şi o notă de 6.00 pentru a intra la cursul de anatomie.

Regimul de teroare

Motivul pentru care s-a ajuns aici e limpede: un şofer din cadrul Ministerului Sănătăţii este mai bine plătit în 2010 decât un chirurg rezident în ultimul an. Banii sunt sursa şi rezolvarea tuturor problemelor din sistem. De altfel, adaptabil în Franţa, medicul român s-a adaptat de mult şi în România. Organul nou-apărut pentru a-i asigura supravieţuirea este Plicul. Plicul, nume odios atât pentru pacienţi, cât şi pentru medici, dar pe care cu toţii îl folosesc tacit. Până de curând, când Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate a instaurat un „regim de teroare“ (cum este descris într-un comunicat al Societăţii Naţionale de Medicină de Familie) prin care se amendează sever concediile medicale (o formă evoluată a „plicului“) acordate suspect. Este primul gest practic prin care o instituţie de stat atribuie Plicului însuşiri penale. Îl tratează adicătele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Moartea lui Ebrahim Raisi a fost confirmată oficial. Elicopterul în care se afla preşedintele iranian şi ministrul de externe a fost găsit complet ars. Ce se întâmplă acum şi cine îi ia locul

News.ro acum 22 minute
Presa iraniană mai întâi şi apoi oficiali iranieni au confirmat, luni dimineaţă, decesul preşedintelui iranian Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, şi al ministrului de externe Hossein Amir-Abdollahian, în urma prăbuşirii unui elicopter în provinc

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum o ora
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Preşedintele şi ministrul de Externe al Iranului au murit în accidentul de elicopter

Press Alert acum 42 minute
Foto: arhivă Președintele Ebrahim Raisi, ministrul de externe Hossein Amir-Abdollahian și alte persoane au murit. Decesele provocate de prăbușirea unui elicopter sunt confirmate, anunță presa de stat din Iran. Președintele Ebrahim Raisi, ministrul d

Alegeri locale Mexic: Nouă persoane au fost ucise în timpul a două atacuri în Chiapas. „Infractorii îi anunţă că nu au dreptul să candideze” FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Nouă persoane au murit în timpul a două atacuri asupra unor candidați la alegerile locale din 2 iunie în Chiapas, Mexic, a informat duminică, 19 mai, procuratura din această regiune. Unul dintre cei doi candidaţi a fost rănit în atacurile care au av

Incendiu la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa / Focul se manifesta pe o suprafaţa de peste 400 de metri pătraţi / Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Un incendiu s-a produs în noaptea de duminică spre luni la o magazie de uleiuri din Portul Constanţa, iar focul se manifesta pe o suprafaţă de peste 400 de metri pătraţi. Un bărbat a suferit arsuri minore şi a refuzat transportul la spital. Pompieri

Noua Caledonie: Emmanuel Macron a convocat consiliul de apărare pentru luni, la ora 19.30

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care a convocat săptămâna trecută consiliul de apărare în care s-a decis declararea stării de urgenţă în Noua Caledonie, unde şase persoane şi-au pierdut viaţa în timpul revoltelor, a convocat din nou consiliul

Pfizer a obţinut daune de 107,5 milioane de dolari de la AstraZeneca, în cadrul unui proces privind un brevet al unui medicament oncologic

News.ro acum 2 ore
AstraZeneca datorează Pfizer daune de 107,5 milioane de dolari, potrivit deciziei unui juriu federal din Delaware, care a constatat că medicamentul de succes Tagrisso al AstraZeneca a încălcat drepturile de brevet ale Wyeth, deţinută de Pfizer, tran

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 9 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Gruparea Stat Islamic a revendicat un atac asupra unor turişti în Afganistan

HotNews acum 3 ore
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat duminică un atac în care au fost ucişi vineri în Afganistan trei turişti spanioli şi trei cetăţeni afgani, relatează AFP. Zid cu simbolurile organizației Stat IslamicFoto: AHMAD AL-RUBAYE / AFP / Profimedia În

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 10 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

15°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

15°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°