Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cocor" şi-a bugetat un profit în creştere cu 48%

Publicat in Bursa, miercuri 5 mai 2010 ·

Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor "Cocor" SA a aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2010, cu o cifră de afaceri de 20,2 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 72% faţă de cea realizată în 2009 (11,7 milioane de lei). Potrivit unui comunicat remis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti, veniturile totale ale societăţii în acest an se vor ridica la circa 20,9 milioane de lei, iar cheltuielile totale - la 16,9 milioane de lei.

Profitul net din exploatare după impozitare a fost bugetat, pentru 2010, la 6,2 milioane de lei, cu aproa-pe 48% mai mare decât cel realizat în 2009.

Ion Angheluş, directorul economic al Cocor SA, a declarat, pentru ziarul BURSA, că au fost bugetate un profit şi o cifră de afaceri mai mari pentru că s-a luat în calcul des-chiderea centrului comercial Cocor din luna septembrie şi funcţionarea lui pe parcursul a patru luni în acest an.

Într-o Adunare Generală a Acţionarilor de la începutul aces-tui an, s-a luat decizia redeschiderii, în luna mai, a magazinului Cocor din Bucureşti, închis în urmă cu circa 2-3 ani pentru extindere şi modernizare. Decizia de atunci condiţiona redeschiderea magazinului în mai dacă gradul de închiriere va fi de peste 85%. În caz contrar, magazinul va fi relansat în septembrie.

Adunarea Generală a Acţionarilor a mai aprobat, pe 30 aprilie, neacordarea de bonusuri pentru anul 2009 şi revocarea bonusurilor care nu au fost ridicate de administratori pe anii 2008 şi 2009. A mai fost avizată şi prelungirea unei linii de credit sau contractarea unui împrumut nou de 625.000 de euro pentru capitalul de lucru.

A.T. Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor "Cocor" SA a aprobat Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul 2010, cu o cifră de afaceri de 20,2 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 72% faţă de cea realizată în 2009 (11,7 milioane de lei). Potrivit unui comunicat r

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 36 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 3 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 3 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 2 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 3 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum o ora
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 10 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 10 ore
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

vin.

9°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°