Din păcate, nu a venit momentul să-i creştem preţul: e supraofertă.
Deunăzi, Sorin Frunzăverde, fost lider în PDL până înainte de alegeri, acum lider în PNL până-nu-se-ştie-când, punea lumea pe jar afirmând că ar putea fi probleme cu achitarea tranşei către FMI şi cu plata pensiilor şi salariilor. Imediat, premierul şi ministrul său de la Muncă au sărit să asigure că sunt bani pentru oameni, fără să menţioneze însă nimic despre rata împrumutului, care se ridică la mai mult de 5 miliarde de euro. După numai câteva zile, apare însă ameninţarea unei taxe de solidaritate, care va diminua cu 10% veniturile mai mari de 1000 de euro ale angajaţilor la stat. Ar fi 97 de mii de persoane vizate, după cum spunea primul ministru anul trecut, grăbindu-se să precizeze atunci că nu toate veniturile ar urma să fie vămuite. Magistraţii şi medicii profesori universitari au fost excepţiile menţionate de Victor Ponta. Aplicată unitar, şi nu preferenţial - precum reducerea salariilor din vara lui 2010, noua taxă ar aduce la buget peste 10 milioane de euro. Foarte puţin totuşi, pe fondul foamei acute de bani manifestată încă de anul trecut de Guvernul de la Bucureşti.
Cum alte surse de venituri nu prea are sau nu este capabil să identifice, Guvernul va fi nevoit să pună biciul tot pe cei care trag la jug. Anul trecut, înainte de alegeri, premierul afirma că nu vrea să se atingă de sectorul privat, dar se ştie cât de mult ţin politicienii la promisiuni. Atât de mult, încât şomajul a ajuns să afecteze un sfert dintre tinerii până în 24 de ani, după cum avertizează ministrul Muncii. Creşterea este de 5% în numai 4 ani, în ciuda programelor de tot felul destinate dezvoltării resurselor umane şi combaterii sărăciei. În mod paradoxal, efectul pare să fie taman pe dos: sărăcia a ajuns cea mai importantă bogăţie a ţării, dacă se poate spune aşa. Salariile mici fac România o