Modul in care actionau bombardierele anglo-americane a devenit cunoscut si prin intermediul Ordinului de Operatii nr. 27, capturat dintr-un avion american care fusese doborat la 6 iunie 1944.
Astfel, la o misiune participau cca 200-700 de bombardiere grele. Pilotii se trezeau la 3.30 a.m. Peste o ora li se facea apelul si li se prezentau detaliile atacului. Militarii isi verificau avioanele si echipamentul cu 45 de minute inainte de plecare. Decolarea aparatelor se facea la ora 5.15 a.m., avioanele intrand pe pista o data la 45 de secunde. Primul decola avionul care conducea formatia. Bombardierele compuneau, pana la ora 6.15 a.m., doua coloane. Escadrila se asambla la o altitudine de 2.500-3.000 m, deasupra orasului Spinazzola (Italia), deplasandu-se spre obiectiv cu o viteza de 250 km/h.
Tinta principala era rafinaria Dacia Romana din Ploiesti, insa existau si obiective secundare (caile ferate si triajele din Pitesti si Craiova, instalatiile portuare de la Turnu Severin). Bombardarea rafinariei se realiza de la o altitudine de 8.000 m, in jurul orei 9.30 a.m, iar intoarcerea la baza se consemna la ora 12.30 p.m, la 7 ore de la decolare. Pilotilor le era interzisa comunicarea prin radio pana in momentul in care se termina bombardamentul. Procedura prevedea si doua exceptii, in cazul in care militarii aveau nevoie, urgent, de ajutor si daca nu cunosteau directia in care zburau (din aceasta cauza, in iunie 1944, 64 de bombardiere americane au aterizat la baze aeriene din URSS, fiind fotografiate de un avion german).
O bomba cantarea intre 225 si 445 kg, iar cel mai puternic bombardament nocturn american a fost inregistrat in noaptea de 27 spre 28 iunie 1944, cand 70-80 de bombardiere au atacat Bucurestiul. Pilotii americani fotografiau efectul bombardamentelor cu ajutorul unor aparate automate si manuale, montate pe sase bombardiere, amplasat
