Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uioreanu, la ieşirea de la DNA Cluj: Am fost convocat ca martor într-un dosar legat de referendum

Publicat in Romania Libera, luni 20 august 2012 ·

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, care este şi vicepreşedinte al PNL Cluj, a declarat, luni după-amiază, la ieşirea de la DNA Cluj, că a a fost audiat în calitate de martor "într-un dosar legat de referendum", fiind întrebat ce a făcut în ziua votului, în 29 iulie, relatează Mediafax.

Citeşte şi Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, AUDIAT la DNA

Întrebat, la ieşirea de la sediul DNA Cluj, dacă în cadrul audierilor s-a făcut vreo referire la interceptări telefonice, Uioreanu a răspuns că nu, ci s-a vorbit doar de persoanele care au fost prezente în sediul PNL în 29 iulie.

"Am fost convocat la DNA Cluj în calitate de martor într-un dosar legat de referendum. M-au întrebat ce am făcut în ziua votului şi am povestit unde am fost, pe teren, în afara Clujului, iar la sediul PNL am fost numai în jurul orei 19.00. Nu s-a făcut referire la nicio interceptare telefonică, ci doar la ziua votului şi la persoanele care au fost prezente în sediul PNL în 29 iulie. Dumitru Samson era una dintre acele persoane. M-am întâlnit cu el la teleconferinţa pe care am avut-o cu cei de la Bucureşti şi în care s-a discutat despre mobilizarea la vot", a spus Uioreanu.

Preşedintele CJ Cluj a afirmat că nu ştie să fi fost convocaţi la DNA şi alţi membri ai PNL Cluj. El a spus că nu îl cunoaşte pe Bogdan Măgureanu şi că nu l-a văzut în viaţa sa.

"În presă a apărut informaţia că în sediul PNL Cluj-Napoca s-au desfăşurat întâlniri cu grupuri de interlopi şi eu am spus că nu aveau cum să aibă loc astfel de întâlniri pentru că acolo era biroul meu şi fără consimţământul meu nu putea intra nimeni acolo. Probabil era vorba de alt sediu, de la judeţ. E o confuzie de sedii", a afirmat Uioreanu.

Audierea lui Uioreanu a durat aproximativ o oră.

Horea Uioreanu a sosit, luni după-amiază, în jurul orei 15.35, la sediul DNA Cluj, spunând că a fost su

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 2 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 42 minute
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Ucraina va primi primele avioane de luptă F-16 în iunie sau iulie, afirmă o sursă militară de la Kiev

G4Media acum 2 ore
Kievul se aşteaptă să primească primele sale avioane de luptă F-16 de la aliaţii săi occidentali în iunie sau iulie, a declarat vineri o sursă militară ucraineană de rang înalt, relatează Reuters, transmite Agerpres. Ucraina a vrut să se doteze cu a

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 2 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 8 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Finalistă de Grand Slam, eliminată în turul doi la WTA Roma

HotNews acum 53 minute
​Sara Errani a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Elina Svitolina, scor 6-0, 6-2. Sara ErraniFoto: Ricardo Larreina / imago sportfotodienst / Profimedia >> Irina Begu, în turul trei la WTA Roma după ce

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

Hamas, după negocierile pentru un armistițiu: ”Mingea este în întregime în terenul Israelului”

Ziare.com acum o ora
"Mingea este în întregime în terenul" Israelului în vederea unui acord al unui armistiţiu în războiul din Fâşia Gaza, au declarat vineri, 10 mai, reprezentanții mișcării islamiste palestiniene Hamas, după plecarea din Egipt, unde au avut loc negocie

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum 5 ore
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

7°/21°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°