Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, că în cursul zilei va semna autodenunţul către DNA în care recunoaşte că a îndemnat oamenii să vină la vot la referendum.
"Aici (în BPN, n.r.) trebuie să luăm decizii politice şi prima decizie politică este accea de a avea o reacţie la o acţiune politică declanşată de către DNA împotriva celor care au votat la referendum. Cred că este corect - eu unul am recunoscut, bănuiesc că veţi recunoaşte şi dumneavostră (membrii BPN al PSD, n.r.) faptul că am îndemnat oamenii să vină la referendum", a spus Ponta, în prima parte a şedinţei BPN, la care presa a avut acces.
El a precizat că recunoaşte şi "fapta gravă" pe care a comis-o în sensul în care a mers la vot şi a votat "Da", respectiv pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
"Cred că e corect să fim cu toţii cercetaţi pentru aceste fapte cumplite care în mod normal - sigur, într-o ţară democratică - ar fi numite acţiune de campanie electorală. La noi, nerespectând acest drept constituţional de a face campanie, se consideră foloase necuvenite nepatrimoniale. Ideea de a obţine foloase necuvenite nepatrimoniale constând în voturi bănuiesc că este o infracţiune comisă de toţi politicienii din lume", a spus Ponta.
El a arătat că va semna autodenunţul către DNA în cursul zilei de luni.
"Eu azi o să semnez autodenunţul către DNA, spunând foarte clar faptele pe care le-am comis. Bănuiesc că şi dumneavoastră, ceilalţi, care, în egală măsură cu noi, aţi îndemnat oameni să vină la vot", a mai spus Ponta.
Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat, joi, că se autodenunţă că l-au instigat pe Liviu Dragnea să cheme lumea la referendum.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, înaintea şedinţei BPC, despre autodenunţul la Parchet împreună cu Victor Ponta, în urma cercetării lui Liviu Dragnea, că