Grupul american Apple a prezentat, marţi, o versiune mai mică a tabletei iPad, conform aşteptărilor analiştilor, la preţuri începând de la 329 de dolari pentru modelul de 16GB, potrivit Mediafax.
De asemenea, Apple a introdus pe piaţă şi a patra generaţie a iPad standard, care începe de la 499 de dolari, potrivit CNBC.
CITEŞTE ŞI: FOTO Lansare iPad Mini. Noua tabletă are 7.9 inch şi grosime de 7.2 mm. Vezi cât va costa şi când ajunge în România!
Acţiunile grupului au luat-o în jos pe bursa din SUA după lansarea noilor produse, întrucât speciaficaţiile sau chiar noile dispozitive nu au mulţumit unii investitori, scrie Wall Street Journal.
Acţiunile au coborât cu până la 2,86%, la un minim de 615,91 dolari, în urma prezentării noilor produse, dar a revenit ulterior la un declin de numai 1,8%.
Ambele tablete reprezintă ultimele completări ale unei game despre care Apple se laudă că "va oferi câte ceva pentru fiecare".
După aproape un an de speculaţii şi o lună de la lansarea iPhone 5, directortul general Tim Cook a prezentat mai multe dispozitive, incluzând versiuni îmbunătăţite ale MacBook Pro, iMac şi Mac Mini.
Cele două tablete sunt poziţionate pentru a profita de vânzările masive înregistrate în perioada sărbătorilor de iarnă, scrie CNBC.
iPad generaţia a patra, care a reprezentat în bună măsură o surpriză, va avea un nou cip, numit A6X, şi capacităţi grafice de două ori mai mari. Tableta va avea o baterie cu durată de viaţă similară cu versiunea anterioară, de 10 ore, conexiune WiFi de două ori mai rapidă decât iPad 3 şi noul conector Lightning al Apple.
Atenţia la evenimentul de vineri s-a concentrat, însă, pe mult-anticipatul iPad Mini. La fel ca în cazul versiunii în miniatură a playerului digital al grupului, Mini oferă utilizatorilor aceeaşi funcţionalitate ca un iPad standard, însă la o dimeniune