Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greva generala la Garda Financiara

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 19 mai 2006 ·

•Comisarii de la Garda Financiara Iasi au intrat ieri dimineata in greva generala pe termen nelimitat •Functionarii publici vor sa obtina protectie, dotarile de serviciu necesare si plata orelor suplimentare

Comisarii de la Garda Financiara Iasi au intrat ieri dimineata in greva generala. Liderul iesean de la Sindicatul National al Functionarilor Publici (SNFP) sustine ca incepand cu ora 8.00 cei 17 comisari de la Iasi s-au solidarizat cu toti colegii din celelalte judete si ca greva este pe termen nelimitat. Protestul inceput ieri a fost precedat de o greva de avertisment desfasurata pe 12 mai, timp de doua ore. Ca si atunci, functionarii cer protectie in activitatea desfasurata de prevenire si combatere a evaziunii fiscale, dotarea necesara pentru exercitarea sarcinilor de serviciu si plata orelor suplimentare. "Revendicarile SNFP au fost negociate la nivelul Garzii Financiare si la nivelul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, concretizandu-se intr-un proiect de act normativ numit Statutul comisarului Garzii Financiare, act normativ impus de Legea 132/2004 privind Organizarea Garzii Financiare", a declarat Sebastian Oprescu, presedintele SNFP. Pana ieri dupa-amiaza, liderul grupului sindical de la Iasi nu a fost contactat de liderii sindicali de la nivel national in vederea intreruperii protestelor. "Deocamdata nu am fost contactat de la Bucuresti sa mi se spuna ca s-a rezolvat ceva. Noi continuam greva pana cei care trebuie sa ne rezolve problemele o vor face. Astazi (ieri - n.r.) toti comisarii ieseni au hotarat sa fie aproape de colegii din celelalte judete si sa nu se apuce de treaba pana proiectul negociat nu va fi aprobat prin lege", a explicat Valentin Pohoata, liderul grupului sindical SNFP Iasi. Iesenii care ieri au mers la Garda Financiara ca sa faca o sesizare au fost anuntati ca functionarii nu lucreaza si ca pana la finalizare

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum 3 ore
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum o ora
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Marcel Ciolacu: Sectorul comunicaţiilor electronice are rol strategic pentru România

Mediafax acum 46 minute
Şeful Executivului a găzduit luni şi ceremonia de semnare a Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare în domeniul comunicaţiilor electronice între România şi Qatar, parafat de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementar

Premierul Marcel Ciolacu, vizită oficială în Turcia, marţi, la invitaţia preşedintelui Erdoğan: Turcia este principalul partener comercial non-UE al României; Ne-am propus să creştem schimburile comerciale la 15 miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu efectuează marţi o vizită oficială în Turcia, la invitaţia preşedintelui Erdoğan, el urmând să fie însoţit de o delegaţie de miniştri. Premierul transmite că Turcia este principalul partener comercial non-UE al României şi c

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 2 ore
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Un candidat PSD la o primărie din Vaslui, reținut după ce a încercat să mituiască doi polițiști

HotNews acum o ora
Maricel Gîfu, fost primar al comunei vasluiene Pogana până în 2020 și actual candidat din partea PSD pentru aceeași funcție, a fost reținut duminică, pentru dare de mită. PolițieFoto: Cateyeperspective | Dreamstime.com Bărbatul a fost prins în flagr

Meteo: Temperaturi de vară și val de ploi consistente în următoarele două săptămâni

HotNews acum o ora
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi apropiate de cele normale în următoarele două săptămâni, în toate regiunile din țară, dar vor fi oscilații de temperatură și intervale de ploi consistente, după data de 22 mai și în primele zile ale lun

Ryanair: Tarifele din această vară vor fi mai scăzute, deşi avioanele nu vor fi pline

Mediafax acum 46 minute
Directorul executiv Michael O'Leary a declarat luni că cererea generală de zboruri a fost „pozitivă", dar a avertizat că „preţurile recente se situează sub aşteptările firmei", raportează Financial Times, citat de Ziarul Financiar. Directorul execut

Comisia Europeană își explică ajutorul acordat Iranului pentru găsirea elicopterului prezidenţial

HotNews acum 46 minute
Comisia Europeană a transmis luni că ajutorul pe care l-a oferit duminică pentru căutarea elicopterului în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi a fost acordat fără „motivaţii politice”. Amintim că preşedintele iranian Ebrahim Raisi și min

Tesla vrea să ofere discounturi cumpărătorilor de flote auto din Europa

Adevarul acum 23 minute
Tesla ia măsuri pentru a calma unele companii europene de leasing, după ce repetatele reduceri ale preţului de vânzare cu amănuntul au afectat valoarea flotelor lor, iar ritmul lent al activităţilor de la service şi reparaţiile scumpe i-au supărat p

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°