Consiliul Concurenţei a anunţat recent că a închis, după mai bine de patru ani şi jumătate, investigaţia având ca obiect atacul speculativ asupra leului, însă nu a aplicat nicio sancţiune în urma acesteia.
„Consiliul Concurenţei a închis investigaţia având ca obiect o posibilă înţelegere între companiile active pe piaţa serviciilor bancare şi interbancare din România. În cadrul investigaţiei, a fost analizat, în special, comportamentul băncilor participante la stabilirea indicilor de piaţă de monetară, ROBID şi ROBOR, în perioada octombrie – noiembrie 2008, pe fondul disfuncţionalităţilor înregistrate de piaţa monetară interbancară“, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.
Băncile investigate au fost BCR, BRD, CEC Bank, Unicredit Ţiriac Bank, Banca Transilvania, Raiffeisen Bank, ING Bank, Eximbank, RBS Bank şi Bancpost.
„Consiliul Concurenţei atrage atenţia că schimburile de informaţii confidenţiale, de natură comercială, între concurenţi, pot constitui încălcări ale Legii Concurenţei“, se mai arată în comunicat.
Pe parcursul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a aplicat două sancţiuni procedurale băncilor BRDşi Raiffeisen Bank, de câte 14 milioane de lei pentru refuzul de a se supune inspecţiei inopinate şi, respectiv pentru furnizarea de informaţii inexacte. Cele două bănci au contestat în instanţă amenzile aplicate de Consiliul Concurenţei. În cazul Raiffeisen, Tribunalul Bucuresti, printr-o sentinţă irevocabilă, a constatat că banca nu a furnizat informaţiile solicitate şi a redus amenda de la 0,7% la 0,4% din cifra de afaceri a băncii. În cazul BRD, litigiul este pe rolul instanţelor.
Ce s-a întâmplat în toamna lui 2008
Atacul speculativ a început 29 septembrie şi a durat aproximativ trei săptămâni. În prima saptamana, speculatorii au ridicat euro de la 3,67 lei la 3,