În almanahul "Vânătorul şi pescarul sportive", din 1989, citim un articol al lui Al. Profeta despre momelile artificiale mai puţin cunoscute. Din articol aflăm că, "de la o vreme, mulţi pescari amatori au descoperit că peştele care, eventual, s-ar mulţumi doar să privească sau să urmărească o linguriţă poate fi provocat să atace alte forme de momeli.
În magazine se găsesc unele modele de broscuţe, râme şi peştişori artificiali privite adesea cu neîncredere. Este adevărat că nu toate momelile existente în comerţ au această soartă, după cum este tot atât de adevărat că unele parcă au fost lucrate de meseriaşi care nu au ţinut în viaţa lor o undiţă în mână".
Autorul articolului prezintă câteva tipuri de momeli pe care le-a numit "neconvenţionale", cu care pescarul neprofesionist mergea în 1989 la pescuit. De exemplu, jigurile - una dintre cele mai curioase momeli artificiale. Este vorba despre un cap de plumb terminat cu un cârlig de undiţă, fixat rigid şi colorat în diverse culori, având un ochi pictat şi un năsuc lateral prevăzut cu o perforaţie, prin care se trage agrafa de prindere. Forma sa poate fi de sferă puţin aplatizată, tronconică, piramidală, iar greutatea - între 4 şi 40 g. Jigul poate fi lansat şi condus prin desişul de plante acvatice cu mult mai puţine şanse de a se agăţa decât multe alte momeli. Pescuitul se practică prin lansări nu prea lungi, urmate de ridicări imitând un peştişor speriat sau rănit. Dintre momelile de plastic fără cârlig amintim de şopârla lungă de 10-15 cm, colorată în diferite culori, de cele mai multe ori transparentă sau semiopacă, când este purtată de-a lungul fundurilor, printre ierburi, cu ajutorul unui jig, seamănă cu o fiinţă slăbuţă care îşi caută hrana: dacă o smucim uşor ţâşneşte într-o direcţie nesăbuită, plesnind din coadă. Apoi dacă o facem să înainteze într-un ritm neregulat, coada ei subţi