Prezenţa mai multor jurnalişti şi ong-işti la sediul CSM pe 22 mai 2012, când s-a discutat necesitatea aprobării unui proiect de ghid pentru relaţia justiţie-presă elaborat în cadrul unui proiect cu finanţare olandeză, a scos în evidenţă carenţe în comunicare din partea CSM. În cele ce urmează voi face un scurt istoric al acestei iniţiative care se vrea benefică atât pentru sistemul juridic, cât şi pentru mass-media.
O postare mai veche, dar actuală
Scriam acum 8 ani un articol despre relaţia sistemului judiciar cu mass-media. L-am intitulat „Presa vs (?!) Justiţia”, semnificativ pentru acea perioadă când judecătorii şi procurorii erau lipsiţi de un organism care să le apere reputaţia profesională, în care un caz ruşinos din justiţie era tratat drept un fenomen în sistem, în care presa independentă făcea o adevărată dizidenţă şi în care un alt gen de presa era folosită pentru decapitarea unor instanţe şi parchete sau timorarea asociaţiilor profesionale.
Concluzionam atunci că presa trebuie să fie un partener al justiţiei, că ambele au rol educativ şi preventiv, că presa e mecanismul prin care poate creşte încrederea în justiţie,că justiţia trebuie să fie independentă dar şi presa la fel. Că justiţia trebuie să fie imparţială iar presa să dea dovadă de acurateţe, că presa este o formă de responsabilizare a procurorilor şi judecătorilor, că apropierea dintre justiţie şi presă nu poate merge până la influenţarea corectitudinii actului de justiţie, că nu e admisibil ca uneori campaniile de prezentare publică a unor cazuri să meargă până la campanii anti-magistrat.
O situaţie mai veche, încă actuală
Nu aş putea spune că de atunci lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult. Poate mai mult totuşi în justiţie decât în presă: cu excepţia înfiinţării CSM ca organism independent, simptomele unei prese cancanistice şi şantajiste s-au păstrat şi chiar