Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Si ultima reprezentatie a "Indiilor galante" se va juca tot cu casa inchisa

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

Ultima reprezentatie din acest an a spectacolului "Indiile galante", montat pentru prima data in tara de Andrei Serban, pe scena Operei iesene, se va juca tot cu casa inchisa. Aceasta este programata pe 16 decembrie, in Sala Mare a Teatrului "V. Alecsandri", iar biletele s-au epuizat in numai doua zile de la punerea lor in vanzare. „Vineri (23 noiembrie - n.r.) s-au pus in vanzare, iar de ieri (luni - n.r.) nu mai erau bilete. S-au epuizat in doua zile si pentru ca erau facute deja rezervari de la spectacolele celelalte (cei care n-au mai gasit bilete atunci - n.r.). Au fost spectatori care si-au dorit foarte mult sa vada «Indiile galante». Cere­rea e mai mare decat capacitatea salii (peste 700 de locuri - n.r.)", a precizat Bianca Grigoriu, responsabil relatii cu presa in cadrul Operei iesene. Celelalte reprezentatii ale spectacolului, oferite publicului pe 15, 16, 18 si 25 noiembrie, s-au bucurat, de asemenea, de un imens succes. „Am mai avut spectacole care s-au bucurat de un mare succes la public si care s-au jucat cu casa inchisa, precum Gala extraordinara de balet - De la clasic la mo­dern (cand a fost invitat baletul de la „Dansez pentru tine" - n.r.), «Don Giovanni», «Tosca» sau «Barbierul din Sevilla». Evident ca succesul de la «Indiile galante» nu se poate compara cu niciunul. Este un succes fara precedent in istoria operei", a explicat Beatrice Rancea, managerul institutiei, pe 19 noiembrie, cand „Indiile galante" a fost declarat spectacolul anului. Distinctia a fost acordata in cadrul Galei Premiilor VIP pentru Artele Spectacolului Muzical, eveniment organizat sub patronajul Ministerului Culturii la Opera Nationala din Bucuresti. Inainte de ultima reprezentatie din an a spectacolului de opera-balet „Indiile galante", publicul iesean este asteptat sa urmareasca o alta premiera ce poarta amprenta regizorala a lui Andrei Serban. Pe 13 si 15 decembrie se va j

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°