Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dascălu şi Paszkany au aşteptat în zadar procurorii DIICOT

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Tribunalul Cluj a amânat din nou audierea omului de afaceri ieşean Iulian Dascălu, în dosarul în care acesta l-a acuzat pe patronul clujean Arpad Paszkany pentru şantaj. De această dată cel absent din sala de judecată a fost procurorul.

Procesul a început în data de 1 septembrie, iar acuzatul, Arpad Paszkany nu a lipsit la niciun termen. În schimb, partea vătămată Iulian Dascălu s-a prezentat pentru prima oară, pretextând programul încărcat.

Cauza era programată pentru ora 11. După câteva minute de aşteptare, Paszkany cu avocatul şi avocaţii lui Dascălu au părăsit clădirea, fiind anunţaţi că procurorul DIICOT a solicitat amânarea cu două ore. Când au revenit, la ora 13, pe lista de şedinţe era fixată ora 14. La ora 14,30 în sală a intrat grefiera, care a făcut apelul inculpaţilor şi al martorilor şi a anunţat o întârziere de încă o jumătate de oră.

La ora 15,30 a intrat vicepreşedintele Tribunalului, judecătorul Ariana Ilieş, care a decis amânarea cauzei cu încă trei săptămâni, din cauza lipsei procurorului. Vizibil iritat, magistratul a refuzat solicitările părţilor de a fixa altă dată. „În 16 ani de activitate nu am întâlnit aşa ceva”, a spus Ilieş. Imediat după ce Paszkany şi Dascălu au părăsit sala de judecată, a apărut procurorul DIICOT Ina Crăciunescu, care terminase de pus concluzii la şedinţele de judecată ale Curţii de Apel.

Iulian Dascălu a refuza să comenteze situaţia, spunând doar că va veni la termenul stabilit de instanţă. Paszkany însă nu a scăpat ocazia să taxeze lipsa procurorilor. „Dacă eu pot să vin din orice colţ al lumii, instituţia care mă acuză nu vine din aceeaşi clădire. Incalificabil, nu cred că aşa se comportă nişte profesionişti”.

Mircea Hrudei, şeful Parchetului DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj ne-a declarat că de vină sunt zilele libere fără plată stabilite de guvern. „Procurorul de servici

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 5 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 5 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°