Nu spun ca era mai bine inainte. Spun doar ca azi e diferit. Ca odraslele noastre traiesc o alta copilarie si ca vad lumea altfel. Sau poate deschid ochii catre o alta lume, care le impune cu anasina imagini gata rumegate. Cautind un subiect pentru tableta din aceasta saptamina, mi-am dat seama ca azi, cind incerc sa imi fac datoria fata de cititorii acestei pagini, este 1 iunie. Ziua copilului, asadar. Cum, orice as face, amintirile cele mai proaspete, lecturile cele mai acute, senzatiile cele mai pline tot din copilarie imi vin, m-am gindit sa scriu chiar despre asta. Initial, ticurile meseriei m-au trimis catre biblioteca, de unde am extras o carte a lui Adrian Majuru, Copilaria la romani. Doar ca, revenind asupra ei, mi-am dat seama ca nici macar nu am nevoie de bibliografie speciala pentru a sustine ca fiecare generatie are parte de un alt fel de copilarie. Inca din scoala primara, povestile bunicilor imi pareau coborite dintr-un timp pe care nu reuseam sa-l fixez in imaginatie, situat cumva la sute si sute de ani inaintea nasterii mele. Acum, incep sa percep cite diferente exista intre copilaria generatiei mele si cea a pustanilor de azi. Sa va povestesc trei mici intimplari amuzante, ca sa am de la ce porni. Plodul nasilor mei, o bomboana de baiat, pe numele lui Mihai, la vreo 3 anisori si jumatate, ii povesteste cuiva un desen animat. Totul e firesc pina ce ajunge la o scena mai violenta. Atunci, imaginatia sa se aprinde, tonul se precipita si urmeaza o scena demna de Kill Bill: "Si atunci, el a scos o sabie, si l-a taiat pe ala, si a curs ssssingeeee, mult singeee. Si ala a urlat, ca ii curgea sssingeeee, peste tot era numai sssingeeee! Si dupa aia, ala a murit intr-o balta de sssingeee. Iar el si-a sters sabia de singeee!". Cam asa ceva. Fascinatia lui Mihaita, altfel un baietel care ti-ar da fara probleme si bucata de ciocolata, pentru astfel de imagini cr