Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Weiler, numit preşedinte provizoriu la Conpet

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 29 noiembrie 2013 · ·

Dan Weiler, cel care a condus divizia de investment banking şi corporate finance a BCR timp de trei ani până în 2012, a fost numit preşedinte provizoriu al consiliului de administraţie al companiei de stat Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE) în adunarea generală a acţionarilor care a avut loc ieri.

Conpet operează reţeaua naţională de transport ţiţei şi este controlat de stat prin Ministerul Economiei în proporţie de 58,7% din capital. Fondul Proprietatea deţine 29,7% din capital, iar restul de capital este deţinut de investitorii de pe bursă.

Din CA-ul companiei mai fac parte directorul general al Conpet Liviu Ilaşi, Darius Meşca, fost secretar de stat în Ministerul Economiei, Cristiana Chiriac, angajată în Ministerul Economiei, Radu Bugică, membru în CA al Transelectrica, Roxana Gheorghe, membră în CA-urile unor companii precum Neptum Câmpina şi Soceram Bucureşti, şi Dragoş Dinu, director general al Domo Retail.

Administratorii au fost aleşi prin metoda votului cumulativ pentru patru ani.

După primele nouă luni Conpet a obţinut un profit net de 39,8 mil. lei (aproape 9 mil. euro), cu 28,4% mai ridicat faţă de acelaşi interval din 2012. Profitul din primele nouă luni a fost cel mai mare raportat de către companie după cel din anul 2008, când câştigul societăţii a fost majorat cu aproape 80 mil. lei în urma unui litigiu pentru recuperarea unor venituri istorice de transport, din perioada 1995 – 1996.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.11.2013

Dan Weiler, cel care a condus divizia de investment banking şi corporate finance a BCR timp de trei ani până în 2012, a fost numit preşedinte provizoriu al consiliului de administraţie al companiei de stat Conpet Ploieşti (simbol bursier COTE) în adunarea generală a acţionarilor care a avut loc ieri.

Conpet operează reţeau

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi polițiști au fost împușcați de un bărbat arestat într-o secție de poliție din Paris

HotNews acum 53 minute
Doi ofițeri de poliție au fost împușcați și grav răniți joi seară într-o secție de poliție din Paris de un bărbat care a pus mâna pe arma unui agent, a declarat pentru AFP o sursă apropiată cazului. politie FrantaFoto: Nicolas Guyonnet / AFP / Profi

VIDEO Eurovision 2024: Israel s-a calificat în finala de sâmbătă, în ciuda protestelor din stradă şi a huiduielilor de pe Malmo Arena / Celelalte țări finaliste

HotNews acum 7 ore
În ciuda huiduielilor pe Malmö Arena la finalul prestaţiei concurentei din Israel, Eden Golan, cu melodia „Hurricane”, artista s-a calificat în finala de sâmbătă a Eurovision 2024. În finală vor concura şi Lituania, Austria, Olanda, Norvegia, Grecia

Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen vor juca finala Europa League

HotNews acum 8 ore
Campioana neînvinsă a Germaniei în acest sezon, Leverkusen, s-a calificat în finala Europa League după 2-2 cu AS Roma în manșa retur, revenind pe final după ce fusese condusă cu 0-2. Jucătorii lui Bayer LeverkusenFoto: Hollandse Hoogte / Shutterstoc

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, în turul 3 la Roma după meciuri în contrast

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea, 33 de ani, ♦ 32 WTA, și Jaqueline Cristian, 25 de ani, ♦ 68 WTA, au reușit victorii care le duc în turul al treilea în turneul WTA 1000 de la Roma. 11 break-uri, 7 pentru româncă și 4 în dreptul adversarei ei

A început campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale din 9 iunie. Care sunt regulile

Adevarul acum 44 minute
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale a început vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00.

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 10 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

Justin Bieber şi Hailey Baldwin Bieber aşteaptă primul lor copil împreună

Mediafax acum 9 ore
Hailey şi Justin au fost foarte deschişi în legătură cu dorinţa de a avea copii şi de a-i avea tineri (Justin are 29 de ani, iar Hailey are 27 de ani), iar Hailey a vorbit despre întemeierea unei familii încă din 2021. „Întotdeauna am ştiut că sunte

Cum păcălesc românii automatele de reciclare și iau bani şi pe sticlele care nu sunt în program

Adevarul acum 10 ore
Inventivi din fire, românii au descoperit metoda de a obține bani din reciclarea ambalajelor, chiar și atunci când aceste sticle nu sunt parte din Sistemul Garanție-Returnare (SGR). Trucul funcționează, scrie Libertatea, care l-a și testat, dar nu v

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°