O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de către Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI pentru România, se va afla în vizită oficială de lucru la Bucureşti începând cu data de 31 iulie, timp de două săptămâni, pentru cea de-a şasea misiune de evaluare a economiei româneşti.
Potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru Bulgaria şi România, Tonny Lybek, negocierile cu autorităţile de la Bucureşti sunt programate în perioada 31 iulie – 13 august, şeful delegaţiei Fondului urmând să sosească în România pe data de 1 august şi să părăsească ţara pe 14 august.
‘Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţiilor Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. Pe durata acesteia, delegaţiile vor avea întâlniri şi discuţii cu autorităţile statului şi cu mediul de afaceri, reprezentanţi ai băncilor, societăţii civile şi partidelor politice’, a menţionat Lybek, într-un comunicat citat de Agerpres.
Acesta a adăugat că şeful misiunii FMI în România, Erik de Vrijer, va comunica concluziile discuţiilor din România la finalul vizitei, respectiv în data de 13 august. Cea de-a cincea misiune de evaluare a FMI, CE, BM a avut loc la finele lunii aprilie – începutul lunii mai, respectiv în perioada 27 aprilie-7 mai 2012.
O delegaţie a Fondului Monetar Internaţional, condusă de către Erik de Vrijer, şeful misiunii FMI pentru România, se va afla în vizită oficială de lucru la Bucureşti începând cu data de 31 iulie, timp de două săptămâni, pentru cea de-a şasea misiune de evaluare a economiei româneşti.
Potrivit reprezentantului rezident al FMI pentru Bulgaria şi România, Tonny Lybek, negocierile cu autorităţile de la Bucureşti sunt programate în perioada 31 iulie – 13 august, şeful delegaţiei Fondului urmând să sosească în România pe data de 1 august şi să părăsească ţara pe 14 august.
‘Vizita FMI va avea loc în acelaşi timp cu cea a delegaţi