Poliţiştii braşoveni au mai prins un hoţ din locuinţe. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Siriu, judeţul Buzău, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce a sustras, din mai multe locuinţe, diverse bunuri. Ultima dată, tânărul a dat lovitura luni, în jurul orelor 16.00. El a intrat într-un apartament din Braşov, profitând de faptul că uşa de acces în locuinţă era descuiată, şi a furat de pe o servantă 36 de lei. Proprietara apartamentului l-a observat la timp pe tânăr şi, cu ajutorul vecinilor, a reuşit să-l prindă pe acesta. Imediat a fost anunţată Poliţia. „Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, au identificat suspectul, Marian U., de 20 ani, iar în urma verificărilor ulterioare, s-a stabilit că acesta este recidivist, fiind condamnat pentru comiterea altor furturi din locuinţă”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov. Suspectul a fost prezentat instanţei de judecată, care a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Potrivit legii, o astfel de faptă se pedepseşte cu 3 până la 15 ani de închisoare.
Oamenii legii le recomandă braşovenilor să închidă bine uşile şi ferestrele locuinţelor, pentru a evita astfel de incidente. „Recomandăm, din nou cetăţenilor să îşi asigure corespunzător locuinţele, în special uşile de acces, evitându-se lăsarea lor descuiate, pentru evitarea unor fapte de acest gen”, a adăugat comisarul şef Liviu Naghi. Poliţiştii braşoveni au mai prins un hoţ din locuinţe. Tânărul, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Siriu, judeţul Buzău, a fost arestat preventiv pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce a sustras, din mai multe locuinţe, diverse bunuri. Ultima dată, tânărul a dat lovitura luni, în jurul orelor 16.00