Despre discursul preşedintelui din această seară nu sunt prea multe de comentat. Traian Băsescu nu a făcut decât să reia vechile sale teme, depăşite demult de realitățile politice şi sociale ale României de azi. Şi să vină cu jalnice justificări, cum că nu conduce nici guvernul, nici PDL.

A spus că nu face dosare şi nu le dă ordine procurorilor. Că nu e dictator. Ca şi cum, de justificări şi de promisiuni are nevoie România acum!

Societatea nu a primit răspunsurile politice pe care le aştepta din partea preşedintelui. Criza socială, criza gravă de încredere în instituțiile statului democratic continuă. Guvernul, aflat de mult sub pragul minim admisibil al încrederii publice, continuă să fie susținut puternic de la Palatul Cotroceni. Preşedintele nu va schimba nimic din modul său de a face politică.

Toate punțile dintre guvernanți şi guvernați sunt acum rupte. Preşedintele pierde astfel una dintre ultimele ocazii de a mai reface ceva.

România pluteşte acum în derivă, în timp ce preşedintele ei se amăgeşte cu valsul ce de-abia se mai aude dinspre orchestră.Nimeni nu ştie încotro ne îndreptăm.

Recursul preşedintelui la referendumul din 2008 seamănă, întrucâtva, cu autoamăgirea în care trăia Nicolae Ceauşescu, legată de acel august 1968.

Ca şi ilustrul său predecesor, Traian Băsescu nu înțelege însă că timpul acela a trecut şi că România de azi are nevoie de o altfel de ofertă din partea clasei politice, al cărei prim reprezentant este chiar şeful statului.

Din păcate, preşedintelle Băsescu începe să semene tot mai mult cu Nicolae Ceauşescu, în perioada sa de descompunere politică. În legătură cu acel Ceauşescu se folosea cuvântul ”paranoia”.