Băieţii lui Dorinel Munteanu au îmbărcat aseară pentru ultima oară costumele de Europa, la Lisabona (0-1 cu Benfica). De acum, în garderoba lor vor sta doar treningurile de fâş bune pentru Liga I
În "Catedrala" aproape goală din Portugalia, campioana noastră şi-a luat adio de la Liga Campionilor. Fără lacrimi, dar cu o tristeţe de înţeles, şi o cu o întrebare rămasă în urma ei: oare s-ar fi putut mai mult? Golul din start al lui Cardozo ne-a lămurit pe noi, ceilalţi, că nu s-ar fi putut şi că zero-ul din dreptul nostru e meritat. Aseară, Oţelul a pierdut şi ultimul meci din Ligă, 0-1 cu Benfica.
Paraschiv ascultă inert imnul Champions League, iar Perendija face cu mâna spre cameră, un gest clar de rămas bun. Dorinel se agită încă de dinainte ca meciul să înceapă. Munti aşa e mereu, n-ai cum să-l scoţi din ale lui. Stadionul gigant al Benficăi seamănă de sus cu Naţional Arena la celelalte meciuri ale moldovenilor, adică e mai mult gol. Un cadru trist, la fel ca Oţelul la prima participare în Ligă. Comentatorii vorbesc de onoare, dar să aduni trei puncte în ultimul meci nu ar putea să-ţi repare cu mult moralul, când anul trecut Urziceni făcea vreo opt şi ţinea România în emoţii până la final.
Se joacă mai mult la mijloc, iar Oţelul atinge destul de des mingea. Să nu ne facem speranţe, aşa au început fiecare meci. Nici nu ajungem bine în careul lui Artur, că Oscar Cardozo pleacă în goană spre poarta noastră doar ca să fie blocat de Grahovac (7). Apoi tripleta Witsel-Gaitan-Cardozo loveşte! Belgianul pasează printre doi, argentinianul mai ia şi el un român la mână până să-i aştearnă mingea în faţa porţii atacantului din Paraguay. Latul leneş al lui Cadrdozo termină discuţiile despre onoare. Chiar nu-şi au rostul, degeaba mai scapă Dorinel o înjurătură printre dinţi.
Şi, totuşi, puteam înscrie
Când Paraschiv a sc