Îţi scriu din ţara în care tatăl tău a absolvit şcoala generală, la clasa specializată de gimnastică de performanţă. Regret sincer că el nu e astăzi alături de tine, zi de zi, să te vadă cum creşti şi cum înveţi. Din păcate, şi pentru tine, şi pentru noi, meseria tatălui tău este să se preocupe de modul în care învaţă milioane de copii din România. Dar, desigur, ştii deja asta.
Pentru că una din importantele lui surse de inspiraţie eşti tu, Emma. Tati n-are ca model amintirile lui despre şcoală, carnetul plin cu note de 10, nu cu „Fb”-uri, coroniţa de premiant la care visau toţi copiii, taberele gratuite cu care erau recompensaţi olimpicii. Sfântul catalog, în care erau consemnate şi notele, dar şi absenţele. Tatăl tău copiază doar ce ţi se întâmplă ţie, Emma. Cât reuşeşti să-i povesteşti... Ţi-a văzut caracterizarea făcută de doamna învăţătoare din München, a introdus şi el „foaia de parcurs” pentru fiecare elev din România. Aici, Emma, foaie de parcurs au doar autobuzele. O muncă în plus pentru cadrele didactice, care se va dovedi şi inutilă, atâta vreme cât şcolile din România nu au psihologi şi nici alţi angajaţi pregătiţi să evalueze corect aceste caracterizări.
A aflat tati că în Germania vacanţa de vară ţine doar 6 săptămâni, a început să mute începutul anului şcolar spre august, iar sfârşitul şcolii – spre iulie. Desigur, tati a uitat cât de greu îi era să se concentreze la ore şi la teme, o dată cu venirea verii... A aflat că voi, în Germania, faceţi şi activităţi extraşcolare, le-a dat o săptămână de „extra-şcolară” şi copiilor din România! Ce vor face ei atunci? Şi cu ce bani? Nu tati îşi bate capul, ci cadrele didactice şi părinţii. Nu ştiu dacă acolo copiii au cartele de acces în şcoli. Aici vor avea (cum îţi spuneam, tati a uitat că există catalogul), şi asta, desigur, le va spori copiilor dragul de şcoală, la nivelul iubirii pe ca
