Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bine alese, grăsimile pot fi un adevărat medicament

Publicat in Adevarul, duminică 20 aprilie 2008 ·

De ceva vreme, grăsimile alimentare sunt stigmatizate. Însă nu toate sunt "demoni" pentru organism. Tocmai de aceea trebuie făcută o selecţie foarte atentă a celor "bune" şi a celor

De ceva vreme, grăsimile alimentare sunt stigmatizate. Însă nu toate sunt "demoni" pentru organism. Tocmai de aceea trebuie făcută o selecţie foarte atentă a celor "bune" şi a celor "rele".

Că mâncarea mai puţin grasă este mai sănătoasă este deja un fapt dovedit ştiinţific. Scad cantitatea de grăsimi din organism, colesterolul din sânge, iar arterele sunt mai protejate.

Însă suprimarea totală a găsimilor din alimentaţie nu este o soluţie la fel de sănătoasă, aşa cum s-ar putea crede, arată specialiştii din cadrul "Maryland Nutritionists Association" ("Asociaţia Nutriţioniştilor din Maryland", SUA).

Cel mai important este ca regimul alimentar să selecţioneze grăsimile sănătoase de cele mai puţin sănătoase. În ultimele decenii, aruncarea anatemei asupra grăsimilor umbreşte efectele benefice pe care anumite categorii de lipide le au asupra organismului.

Se ştie, de altfel, că lipidele produc cea mai mare cantitate de energie în organism - un gram de lipide generează nouă calorii, spre deosebire de aceeaşi cantitate de glucide (zaharuri) sau proteine, care furnizează doar patru calorii.

Cantităţile care depăşesc necesităţile organismului sunt stocate, în cele din urmă, sub forma depozitelor adipoase. De aceea, nutriţioniştii susţin că grăsimile nu trebuie să depăşească 30% din aportul alimentar zilnic.

Carnea albă este mai indicată

Concret, un bărbat n-ar trebui să consume mai mult de 25 de grame de lipide pe zi, iar o femeie, 21 g. Cele mai "păcătoase" grăsimi din alimentaţie sunt cele de origine animală - grăsimi saturate -, care cresc nivelul colesterolului, în special al colesterolului "rău", prescurtat LDL.

Acesta se depune pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 41 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 36 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Polițiștii locali vor protesta miercuri în fața Guvernului. Care sunt principalele revendicări

HotNews acum 24 minute
Federația Națională a Sindicatelor Unite din Poliția Locală România, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că va organiza, miercuri, 8 mai, un miting de protest în fața Guvernului, între orele 10 și 13, a anunțat BNS într-un comunicat de p

Tenis de masă: Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

News.ro acum 27 minute
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 48 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Poliţiştii locali vor protesta în faţa Guvernului / Aceştia reclamă că nu primesc spor pentru munca prestată în weekend şi de sărbătorile legale / Solicitările sindicaliştilor

News.ro acum 59 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /1000 locu

Cel puţin doi morţi şi peste 20 de răniţi într-un atac cu cutiţul într-un spital din China

News.ro acum 41 minute
Cel puţin două persoane au fost ucise şi alte 21 au fost rănite într-un atac cu cuţitul care a avut loc într-un spital din provincia Yunnan, în sud-vestul Chinei, a anunţat marţi presa de stat, citând surse oficiale, relatează CNN. Atacul, descris d

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 48 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

23°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

21°
mar.

12°/21°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°