Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR iarăşi impar?

Publicat in Pro Sport, marți 6 august 2013 ·

Calmul lui Arpad Paszkany curmă toate speculaţiile schimbării lui Rednic. Patronul e sfătos, ponderat, potolind cu un cub de gheaţă eventualul clocot al sângelui, fierbere firească atunci când e 4-0 pentru Vaslui după doar o jumătate de oră.

Trică are telefonul mereu deschis, ne-a spus deja asta. Eugen e varianta agreată de vestiar, Rednic e corifeul aureolat cu titluri cam peste tot pe unde a antrenat. Paszkany încearcă declaraţii de susţinere a lui Rednic, dar naiba ştie dacă asta e de bine sau de rău! Trebuie să-ţi fie cel mai frică de demitere atunci când patronul spune că nu se pune problema să te dea afară!

CFR părea favorită, sau măcar principala contracandidată a Stelei la titlu din două motive. Întâi, anul par. 2008, 2010, 2012,….. Teoretic, conform progresiei ar urma 2014, mai ales că 2013 a avut nişte semne de întrebare şi de slăbiciune care anunţau progresul evident al anului următor. Pentru că altfel nici o echipă clasată într-un campionat normal la mijlocul ierarhiei nu emite în ediţia viitoare pretenţii la titlu. De exemplu, dacă ar vorbi cineva de şansele lui Rayo Vallecano la laurii din Primera, ar fi băgat imediat în dubă şi ştampilat ca total lipsit de discernământ.

Al doilea argument erau transferurile, adică Djokovic, Tade, Ogbu, Velayos, Florin Costea şi care or mai fi, plus Mircea Rednic, inclus şi el în argumentul succesului.

Dincolo de argument, CFR pare să schimbe parul cu imparul, fie că e vorba de Rednic, de Trică sau de oricine altcineva. Suferinţa fostei campioane vine nu de pe bancă, nici din lojă, ci de undeva din linia de apărare. Acolo, Cadu e o haină demodată purtată de un manechin care încearcă să fie trendy, iar Piccolo nu poate să se ridice peste condiţia sa de uvrier în ligile inferioare italiene. Velayos e simbolul mediocrităţii venit de la mediocra FC Braşov, iar Sepsi nu mai e cel de la Benfica,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 48 minute
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 4 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum 18 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

ONU transmite Israelului un mesaj fără echivoc: "Invadarea terestră a oraşului Rafah ar fi intolerabilă"

Ziare.com acum 2 ore
"Invadarea" oraşului Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, unde Israelul a promis că va desfăşura o vastă operaţiune terestră, ar fi "intolerabilă", a insistat luni secretarul general al ONU, Antonio Guterres, îndemnând Israelul şi Hamas la un "efort suplim

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 52 minute
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 9 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum o ora
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 13 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Vremea

București
acum

19°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

18°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°