Îmi propun să revăd în 2011 „O lume pe dos“, cele trei piese într-un act ale unor americani contemporani, cu Tudor Chirilă şi Iarina Demian excepţionali, în rol de conducător de orchestră şi, respectiv, de mamă psihopată. În „Preludiu şi Liebestod“ de Terrence McNally e vorba de muzica lui Wagner. „E vorba de iubire. Şi de moarte. Şi de trans-(futu-i)-figurare“.

Despre „O lume pe dos", coproducţie Teatrul de Comedie şi ArCub, nu am apucat să scriu, deşi premiera a avut loc în decembrie 2009, tocmai pentru că de atunci multe mi-au ieşit exact pe dos: am tot amânat şi altele s-au tot întâmplat. Dar mă întorc puţin în timp, pentru că spectacolul încă se joacă şi mai ales pentru că merită văzut. Am fost cu adevărat impresionată de Tudor Chirilă în ipostaza de dirijor în „Preludiu şi Liebestod" şi mai ales de revenirea spectaculoasă a Iarinei Demian ca actriţă în „Naomi în camera de zi", pentru că în ultimii ani ea s-a concentrat mai mult pe regie. Despre Tudor Chirilă, după ce îl văzusem acum câțiva ani în Malvolio, din „A douasprezecea noapte“ (premiat cu UNITER în 2004 pentru „Cel mai bun actor“, în regia lui Gelu Colceag) știam că e un interpret foarte bun, care însă ca și Ștefan Bănică Jr. a ales să pună muzica pe primul plan. În regia Iarinei Demian Tudor îi mai întruchipase pe Domnul Charles din musicalul „Chirița of Bârzoieni“ (Vasile Alecsandri) sau pe Stanley din „Biloxi Blues“ (Neil Simon). De-a lungul timpului l-am întâlnit însă de multe ori alături de mama sa, Iarina Demian, la multe dintre concertele Festivalului Enescu. La un moment dat, privea fascinat gesturile dirijorului Mariss Jansons, la pupitrul celebrei Concertgebouw din Amsterdam. „Magnetic, animalic, sexual" Iată că, în sfârşit, în „Preludiu şi Liebestod", Tudor Chirilă face un rol în care îşi poate etala talentul de muzician, precum şi experienţa acumulată alături de trupă: rockul înseamn