Numarul mediu de angajati este estimat sa depaseasca 6 milioane de persoane pana in 2013, in crestere cu 30% comparativ cu nivelul anului 2005, se arata in "Raportul national al dezvoltarii umane", studiu realizat de o echipa de cercetatori de la Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale si comandat de Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.
Cele mai mari cresteri ale numarului de angajati sunt asteptate in constructii si in sectorul serviciilor. "Daca avem in vedere scenariul in care expansiunea economica va creste la nivel global, sectorul constructiilor si al serviciilor vor fi cele care vor prelua cel mai rapid aceste 'socuri pozitive' ale intrarii noilor investitori pe piata", a explicat pentru ZF Catalin Ghinarau, secretar stiintific la Institutul National de Cercetare Stiintifica in Domeniul Muncii si Protectiei Sociale.
Potrivit Institutului National de Statistica, la sfarsitul lunii iulie lucrau in constructii 400.000 de angajati, in timp ce serviciile angajau aproape 2 milioane de oameni.
Potrivit datelor raportului, in urmatorii sase ani numarul celor care lucreaza in sectorul serviciilor va creste cu 11,5%, in timp ce numarul celor care lucreaza in agricultura va scadea cu 16%.
Ratele mari de inactivitate si nivelul salarial care este in continuare lipsit de atractivitate sunt doua dintre principalele motive care vor creste deficitul de cerere a fortei de munca din industriile cu potential rapid de crestere. La adancirea lipsei de specialisti de pe piata contribuie, de asemenea, si imbatranirea populatiei si migratia romanilor in strainatate Conform lui Ghinarau, numarul romanilor care lucreaza in strainatate este cuprins intre 1,9 si 2,5 milioane.
"Migratia in strainatate este un fenomen important care afecteaza piata, creeaza deficite de oameni calificati pe anumite zone. A