Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jaf sub ameninţarea armei

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 martie 2009 ·

O benzinărie din Cluj-Napoca a fost jefuită de 1400 de lei, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Autorul l-a ameninţat pe casier cu un pistol, posibil de jucărie, iar incidentul a avut loc în acelaşi cartier unde în urmă cu o lună s-a petrecut jaful de la Banca Transilvania.

La o lună de la jaful de la Banca Transilvania, un alt jaf armat s-a petrecut în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă la o benzinărie Lukoil din cartierul clujean Mănăştur. Atacatorul avea în mână un pistol şi a acţionat în momentul în care în benzinărie nu se mai afla nici un client. Potrivit angajaţilor, în jurul orei unu, un bărbat cu cagulă şi un pistol în mână a cerut toţi banii din casă. La ora respectivă în casierie se aflau doar 1.400 de lei deoarece cu puţin timp înainte banii încasaţi peste zi au fost trimişi la casieria centrală a Lukoil.

Poliţiştii care au ajuns după două minute la faţa locului s-au arătat contrariaţi de faptul că în benzinărie se aflau patru persoane care nu au intervenit sub nicio formă deşi au declarat că pistolul părea de jucărie. “La ora respectivă în benzinărie erau trei angajaţi, un bărbat şi două femei. Mai era şi prietenul uneia dintre angajate şi nici unul nu a intervenit. Cei patru au susţinut că li s-a părut că pistolul era din jucărie şi că atacatorul avea emoţii şi nu era prea sigur pe sine ceea ce ne duce cu gândul că era un amatator dar cu toate astea nu au intervenit şi nici nu au ieşit afară să vadă încotro se duce atacatorul”, a spus unul dintre poliţişti.

La rândul lui comisarul şef Ioan Herdea Rus, şeful Poliţiei municipiului Cluj Napoca a criticat faptul că cele patru persoane nici măcar nu s-au uitat încotro se îndreaptă atacatorul deoarece benzinăria se află într-o zonă deschisă cu multe posibilităţI de a scăpa foarte repede. “Echipajul de poliţie a ajuns la două minute de la jaf dar nu a mai găsit nimic deoa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

AstraZeneca anunţă că retrage vaccinul COVID-19 în toată lumea. Anunţul vine la câteva luni după ce a recunoscut un efect secundar rar. Totuşi compania spune că retragerea este motivată de cererea scăzută

Mediafax acum o ora
Vaccinul nu mai poate fi utilizat în Uniunea Europeană după ce compania şi-a retras în mod voluntar „autorizaţia de introducere pe piaţă”. Cererea de retragere a vaccinului a fost făcută pe 5 martie şi a intrat în vigoare ieri. Cereri similare vor

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 37 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cod galben de instabilitate atmosferică, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară / Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat / Vremea în Bucureşti - HARTA

News.ro acum 25 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi î

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum o ora
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Cod galben de instabilitate atmosferică în 18 judeţe

Mediafax acum 12 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Braşov. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va ma

O realitate îngrijorătoare: conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. 9 din 10 femei au experimentat simptome fără să le recunoască

Ziare.com acum 25 minute
Reprezentanții Spitalului CF Timişoara atrag atenţia, miercuri, 8 mai, de Ziua Mondială de Luptă Împotriva Cancerului Ovarian, că statisticile evidenţiază o realitate îngrijorătoare - conştientizarea scăzută a cancerului ovarian. Potrivit medicilor,

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 30 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 11 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 26 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

20°
mie.

13°/20°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°