Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Dumnezeu este acelaşi pentru toate cultele şi mişcările religioase“

Publicat in Observator Cultural, luni 23 decembrie 2013 ·

Radu Ciorniciuc are douăzeci şi şase de ani, este jurnalist cam de la vîrsta majoratului şi spune că a fost mereu preocupat de chestiunile importante ale vieţii. În primăvara trecută, a început, alături de cîţiva colegi de la Casa Jurnalistului, proiectul Ce este Dumnezeu?, prin care îşi propune să viziteze toate cultele din România şi să afle cum se raportează oamenii la ideea de divinitate. Radu este ortodox şi nu crede că va putea fi convertit vreodată. De cît timp eşti la Casa Jurnalistului? De la început, cam de un an şi jumătate. Ne ştiam din auzite, aflaserăm ce proiecte avea fiecare dintre noi şi ne eram oarecum fani unii altora. Îl cunoşteam pe Ştefan Mako pentru că amîndoi cîştigaserăm o bursă pentru tinerii jurnalişti de la Europa FM, iar pe Vlad îl ştiu din 2012. Cum ţi-a venit ideea proiectului? Vorbeam de ceva timp că ar trebui să mergem pe la toate cultele şi mişcările religioase din ţară, însă ne lipsea ideea, nu ştiam ce anume să îi întrebăm. Pe urmă, într-o seară, tot discutînd pe tema aceasta, am ajuns să ne întrebăm ce este Dumnezeu, în definitiv. De la idee şi pînă la reportajele propriu-zise a fost cale destul de lungă, mai ales că a trebuit să ne gîndim ce vrem noi să aflăm de la aceşti oameni. Ni s-a părut că cel mai bine ar fi să mergem şi să îi întrebăm cum văd ei divinitatea, cît de mult face ea parte din viaţa fiecăruia şi aşa mai departe. La ce culte şi mişcări religioase aţi fost pînă acum? Noi am făcut o listă de aproape treizeci de puncte de reper pentru noi şi pînă acum am fost la douăzeci dintre ele. Am vizitat grupuri dintre cele mai diverse, de la adventişti, baha’i, penticostali şi pînă la unitarieni sau raelieni. Imediat după ce ideea a prins contur în mintea noastră, am început să dăm telefoane, să vedem cu cine ar fi mai bine să vorbim, cine vrea să ne primească şi aşa mai departe. Aşa a început totul. Apoi am mers, am

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vreme instabilă în România. Ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină

Mediafax acum 31 minute
Meteorologii anunţă ploi în cea mai mare parte a ţării, vânt şi grindină, de miercuri dimineaţa până joi seara. Cea mai mare parte a ţării este, miercuri, sub avertizare Cod galben de instabilitate puternică.

Volkswagen anunţă o maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, în 2027, în Europa

News.ro acum 19 minute
Gigantul auto german Volkswagen anunţă că urmează să prezinte în 2027 un model de maşină electrică în valoare de aproximativ 20.000 de euro, care urmează să fie fabricat în Europa şi să poziţioneze grupul în cursa maşinilor electrice destinate marel

Black Sea Oil & Gas înfiinţează o nouă companie care va dezvolta centrale de biogaz în România

Wall-Street.ro acum 52 minute
O nouă companie axată pe dezvoltarea de centrale de biogaz în toată România a fost înfiinţată de Black Sea Oil & Gas S.A. (BSOG), împreună cu acţionarii săi, firma globală de investiţii Carlyle şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (

Coreea de Nord trimite peste 90 de baloane pline cu gunoi şi murdărie în Coreea de Sud

Wall-Street.ro acum 22 minute
Armata sud-coreeană a informat că au fost detectate peste 90 de baloane pline cu deşeuri trimise de Coreea de Nord, la câteva zile după ce Phenianul a ameninţat că va răspunde trimiterii de materiale de propagandă împotriva regimului de către activi

Percheziții la sediul Ambulanței Prahova. Suspiciuni de împrumuturi CAR în baza unor adeverinţe de salariat falsificate

HotNews acum 35 minute
Procurorii efectuează miercuri șapte percheziții la sediul unor persoane fizice, la sediul unei instituţii publice şi la sediul unei instituţii financiare din Ploiești. Potrivit unor surse judiciare ciate de Agerpres, percheziţii au loc la sediul Se

Gabriela Firea: Foișor e în topul european al spitalelor de ortopedie

Ziua News acum o ora
Veștile bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic continuă să curgă și, atât îndrăgitul actor, cât și publicul, sunt nerăbdători să se revadă pe scenă. Românii au urmărit cu sufletul la gură evoluția sănătății marelui maestru, iar când med

Un copil de cinci ani, din Gorj, a ajuns la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă

Adevarul acum 42 minute
Incident grav în județul Gorj. Un copil de cinci ani a ajuns de urgenţă la spital, după ce a băut benzină dintr-o sticlă. Totul s-a întâmplat într-un moment de neatenție a părinților.

Jude Bellingham a fost ales cel mai bun jucător din LaLiga. Lamine Yamal, cea mai bună speranţă

News.ro acum 39 minute
Jude Bellingham a fost declarat, marţi, cel mai bun jucător al campionatului Spaniei, în timp ce Lamine Yamal a primit titlul de cea mai bună speranţă, relatează L'Equipe. Jude Bellingham a ajuns în Spania vara trecută de la Borussia Dortmund, trans

Blinken merge la Chişinău. SUA ar urma să anunţe un pachet de sprijin pentru Republica Moldova

Mediafax acum 42 minute
La Chişinău, Blinken se va întâlni cu preşedintele Maia Sandu şi cu alţi oficiali de rang înalt, într-un moment în care oficialii americani spun că Republica Moldova se confruntă cu "operaţiuni de influenţă" ale Rusiei, potrivit Reuters. Principalul

Melinda Gates va dona un miliard de dolari pentru cauza femeilor

Mediafax acum 3 ore
Anunţul vine într-un moment în care activişti de stânga şi aleşi din Statele Unite denunţă un declin al drepturilor femeilor în această ţară, în special în faţa creşterii interdicţiilor de avort în diferite state. „În cei aproape 20 de ani de activi

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/21°
joi

14°/25°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

15°
mie.

14°/21°
joi

13°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/20°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

11°/20°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°