Reţineţi un truism: totul se plăteşte. Nevoile sau trebuinţele oamenilor şi încercările de a le satisface formează ceea ce numim cerere agregată. Mărimea sa e elastică: creşte odată cu creşterea veniturilor consumatorilor şi scade odată cu creşterea preţurilor produselor.
În economie trebuie să rişti şi încă într-un mod conştient. Numai cine nu riscă nu poate pierde... sau câştiga. Dar economia nu este neapărat un joc cu sumă nulă: poate câştiga toată lumea, dar nu în mod egal bineînţeles, sau pot pierde cu toţii. Există totuşi un caz particular în care ce pierd unii se adună în buzunarele altora - o formă de socializare. Am desprins chiar un principiu subiacent, conform căruia câştigurile se concentrează în tot mai puţine mâini, iar pierderile se socializează şi le plătim cu toţii în calitate de cetăţeni, prin creşterea impozitelor sau prin inflaţie.
În general, e bine să avem cunoştinţe de economie. Uneori chiar, avem nevoie de ele precum diabeticul de insulină. Deşi, există şi în materie de cunoaştere economică limite importante, după cum puteţi realiza din cele expuse de mine. Dar această limită s-ar putea să fie estompată de limitele de înţelegere ale ”adrisanţilor”. Cum spunea C-tin Noica, există limite care închid şi limite care deschid noi orizonturi întru cunoaştere. Constatam mai sus că e greu să faci previziuni. Până şi istoricii eşuează cel mai adesea în ”anticiparea” trecutului. Acesta îi refuză politicos de multe ori, nu li se supune abordărilor ştiinţifice emanate. De-altminteri când e vorba de viitor (prezentul ne scapă, oricum, pentru că trăim numai în el)?
Cele mai multe limite sunt legate de finanţare. Cel mai greu este, cum spunea Rockefeller, până faci primul milion de dolari. După aceea devine mai simplu, mai elegant. Întrebarea este deci cum facem primul milion. Sunt două variante posibile: fie munca inteligentă pe parcursul