Peter J. Hawkins, Hipnoza şi stresul. Ghid pentru clinicieni, Colecţia „Psihologie clinică şi psihoterapie“, Editura Polirom, 2009

37,95 lei

traducere din limba engleză de Oana Maria Popescu

cuvînt înainte de Nikitas Polemikos

Hipnoterapia este încă neaşteptat de controversată atît în abordările clinice, cît şi în mediul profan. Unii o rejectează şi se apară spunînd că nu există, că nu este bună de nimic sau că e ceva ce merge doar pentru cei slabi sau fraieri (ei, evident, nu fac parte din această categorie); alţii se tem de ea ca de o putere magică pe care mai bine nu o foloseşti pentru că nu îi vei putea stăpîni limitele sau pentru că te poţi expune în faţa cuiva, ajungînd să spui şi să faci lucruri de care nici nu te credeai în stare – aşa că mai bine o laşi deoparte.

Chiar şi în cazul unora dintre cei pentru care hipnoza este o soluţie terapeutică, ea este adesea una greşit înţeleasă şi cu false aşteptări. De multe ori, clienţii cabinetelor în care se practică hipnoza vor să recurgă la ea pentru că o văd mai degrabă ca pe o modalitate misterioasă de a-şi rezolva problemele, fără a-i implica în mod direct. La nivel raţional, ei nu au disponbilitatea de a depune mari eforturi pentru a face o schimbare şi consideră că prin hipnoză – şi fără efortul lor conştient – vor fi „reparaţi“ în mod magic şi instant, iar apoi totul va fi minunat. O gîndire conformă unei deresponsabilizări ingenue, adică eu mă simt rău, dar aştept ca altcineva să facă ceva pentru ca eu să mă simt bine.

Aceste aşteptări au contribuit probabil semnificativ la imaginea hipnozei ca păcăleală. Hipnoza însă nu are puteri magice, aşa cum arată şi Hawkins în cartea sa, spunînd că una din marile acceptări pe care trebuie să ţi le asumi ca hipnoterapeut (şi nu numai) este că nu poţi ajuta pe toată lumea, ci doar pe cei care vor să se ajute. El arată modul în care hi