Portalul tuturor localităţilor din România va fi finalizat în a doua jumătate a acestui an şi va fi punctul de intrare în strategia eRomania, www.romania.gov.ro, a declarat într-un interviu pentru Agenţia NewsIn şeful acestui proiect, Toma Cîmpeanu.
"Portalul tuturor localităţilor face parte din faza a doua de implementare a strategiei eRomania, etapă câştigată de compania Omnilogic. Va fi practic punctul de intrare către toate serviciile publice electronice realizate în cadrul eRomania. Portalul www.romania.gov.ro va oferi toate informaţiile referitoare la autorităţile publice locale, mediul de afaceri, inspectoratele şcolare, şcoli, universităţi, spitale, clinici, direcţii locale de sănătate, toţi operatorii din turism, traseele turistice, obiective turistice, obiceiuri locale, muzee, informaţii despre agricultură, transporturi pentru fiecare localitate", a declarat pentru NewsIn Toma Cîmpeanu.
Citiţi şi:
Infuzia de capital străin în România a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut
Românii stau bine când vine vorba de evaziune fiscală
S-a finalizat proiectul „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă a localității Traian”/Vezi aici ce proiecte urmează
De asemenea, portalul va oferi detalii despre toate proiectele pe care autorităţile locale le desfăşoară (cost, contractor, graficul de implementare, evoluţia, dead-line-ul).
În cadrul eRomania, două licitaţii au fost atribuite până acum. Prima este în valoare de aproximativ 10 milioane euro, fără TVA, câştigată de consorţiul format din firmele Sysware, Totalsoft, Provision, Star Storage, Softwin şi Teamnet. Cea de-a doua are o valoare apropiată şi a fost câştigată de Omnilogic. Lucrările la cea de-a doua etapă nu au fost demarate încă. Directorul general al Omnilogic, Gabriel Marin, spune că se va apuca de lucru abia după semnarea contractului, eveniment est