Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Grecu îşi petrece viaţa pe bicicletă

Publicat in Adevarul, duminică 24 ianuarie 2010 ·

Anul acesta, timişoreanul vrea să participe la o competiţie considerată echivalentul Jocurilor Olimpice pentru biciclişti.

Ionuţ „John” Grecu şi-a petrecut mai toată viaţa pe bicicletă. Cu toate că a descoperit pasiunea pentru două roţi destul de târziu în copilărie, timişoreanul a recuperat timpul pierdut. Nu există întrecere, din ţară sau străinătate, la care timişoreanul să nu fi participat. Anul acesta va fi cel mai greu de până acum pentru John, întrucât are de gând să participe la o competiţie care este un echivalent al Jocurilor Olimpice pentru biciclişti.

Pe când avea 12 ani, Ionuţ învăţa pentru prima oară să meargă pe bicicletă.

„Părinţii mei nu şi-au permis să îmi cumpere o bicicletă, astfel că am învăţat mai târziu, cu ajutorul prietenilor. Vreo doi ani m-am plimbat cu bicicleta unui vecin. În timpul ăsta munceam de zor şi puneam bani deoparte pentru un Pegas frumos”, spune Ionuţ Grecu. Nu a fost nevoie să îşi spargă puşculiţa, pentru că un vecin darnic i-a dăruit o bicicletă nemţească, asta după ce o vară întreagă băiatul a muncit, ajutându-l la o construcţie pe bărbat.

Dependent de adrenalină

Hobby-ul pentru bicicletă avea să se transforme într-o adevărată pasiune datorită televizorului şi canalelor străine, unde erau prezentaţi adevăraţii rideri. „La un moment dat am văzut pe străzile Timişoarei mai mulţi băieţi care făceau tot felul de trucuri pe bicicletă. M-am oprit, i-am studiat câteva ore, după care am încercat şi eu. Zi de zi m-am întors, am încercat trucurile, asta până când m-au primit în rândurile lor”, adaugă timişoreanul.

În fiecare zi, adrenalina face parte din viaţa lui „John”, după cum îi mai spun prietenii. Atunci când nu e pe bicicletă ca să încerce „trick-uri” noi, timişoreanul face alpinism pe blocurile turn din oraş pentru a repara aparatele de telecomunicaţie defecte. A picat de la mare înă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis „Ziua Românilor de Pretutindeni, prilej de reafirmare a angajamentului faţă de unitate şi solidaritate“

Ziua Constanta acum 19 minute
Într-un mesaj special dedicat Zilei Românilor de Pretutindeni, președintele României, Klaus Iohannis, subliniază importanța acestei sărbători și recunoaște contribuția valoroasă a românilor din diaspora la dezvoltarea și promovarea valorilor naționa

VIDEO Volodimir Zelenski face un apel către Joe Biden și Xi Jinping să se alăture summitului pentru pace

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a invitat duminică pe liderii din SUA și China să se alăture unui viitor summit pentru pace, afirmând că prezența la summit va „arăta cine în lume vrea cu adevărat să pună capăt războiului”, relatează Reut

India Mai multe persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu izbucnit într-un parc de distracţii

Ziua Constanta acum 2 ore
Douăzeci şi şapte de persoane, dintre care patru copii, au murit într-un incendiu care a izbucnit sâmbătă într-un parc de distracţii din vestul Indiei, conform unui nou bilanţ al poliţiei, relatează France Presse. "Am confirmat moartea a 27 de perso

Apare taxa pe kilometraj. Cât vor trebui să plătească șoferii

HotNews acum 2 ore
Statul California, unde circulă cele mai multe mașini electrice din Statele Unite, va trece de la clasica taxă pe carburanți la taxa pe kilometraj, pentru ca și șoferii autovehiculelor electrice să achite impozitul plătit de toți ceilalți conducător

Stéphanie Frappart, escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii în finala Cupei Greciei

News.ro acum 52 minute
Franţuzoaica Stéphanie Frappart, care a arbitrat, sâmbătă, finala Cupei Greciei dintre Panathinaikos Atena şi Aris Salonic, a fost escortată de poliţie la ieşirea de pe teren, după ce a acordat trei cartonaşe roşii. În decurs de 20 de minute, Stépha

UPDATE - Persoană dispărută în zona masivului Vâlcan, căutată cu drone aeriene şi subacvatice de către salvamontiştii din Gorj/ Aceasta a fost găsită decedată

News.ro acum 21 minute
O persoană a fost dată dispărută în zona submontană a masivului Vâlcan, iar salvamontiştii din judeţul Gorj au pornit căutările cu drone atât aeriene, cât şi subacvatice. Persoana a fost găsită decedată, căzută într-o râpă.

Un fost consilier ştiinţific din Marea Britanie avertizează: o altă pandemie este „absolut inevitabilă”

Mediafax acum 5 ore
O altă pandemie este „absolut inevitabilă”, spune Patrick Vallance, fostul consilier ştiinţific şef al Regatului Unit. El a îndemnat viitorul guvern britanic să se concentreze pe pregătirea pentru această viitoare pandemie, avertizând că „nu suntem

Macron ajunge în Germania în prima vizită de stat prezidenţială franceză din ultimii 24 de ani

Mediafax acum 4 ore
Călătoria lui Macron în capitala Berlin, Dresda, în est, şi Muenster, în vest, este prima vizită de stat a preşedintelui francez în Germania în ultimii 24 de ani, scrie Reuters. Vizita va fi privită ca o verificare a stării relaţiei germano-franceze

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 25 minute
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Fanii lui Nicki Minaj, furioşi după ce concertul său a fost anulat întrucât ea fusese arestată

News.ro acum 3 ore
Fanii lui Nicki Minaj au fost furioşi după ce concertul pe care artista americană trebuia să îl susţină la Manchester a fost anulat în ultimul moment, întrucât ea fusese arestată pe Aeroportul Schiphol din Amsterdam. Între timp, ea a fost amendată ş

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/20°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/20°
mar.

13°/20°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

11°/24°
lun.

11°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°