Naţionala României debutează sâmbătă, la Campionatul Mondial de Handbal Feminin care debutează azi în Serbia. Tricolorele sunt cotate cu a opta șansă la câștigarea trofeului.
Cea de-a 21-a ediție a Mondialului de handbal feminin din Serbia, debutează azi, cu meciul dintre Serbia şi Japonia. În timp ce tricolorele antrenate de Gheorghe Tadici vor juca primul meci la Mondialul din Serbia, sâmbătă, împotriva Tunisiei.
Marea absentă a turneului din Serbia este Rusia, câștigătoare a trofeului în 2005, 2007 și 2009, întrucât a fost eliminată de olanda în Play-off.
Astfel că în joc pentru titlul suprem în handbalul feminin intră Norvegia, Muntenegru şi Franţa. România are doar a opta șansă de a cuceri titlul mondial.
Cristian Gațu, președintele Federației Române de Handbal, a prezentat joi, la Timișoara, noul sponsor al echipei naționale de senioare, Grupul Feroviar Român, patronat de Gruia Stoica.
Antrenorul naționalei feminine de handbal, Gheorghe Tadici, a prezentat lotul fetelor care ne vor reprezenta, veteranele, dar și noul val de jucătoare, care s-au integrat foarte bine.
Echipa prezentată de antrenor este formată din: Paula Rădulescu Ungureanu, Talida Tolnai, Denisa Dedu (portari), Valentina Ardean Elisei, Adriana Nechita, Gabriela Perianu, Adriana Țăcălie, Paula Ardelean, Eliza Buceschi, Aneta Pârvuț, Laura Chiper, Cristina Zamfir, Aurelia Brădeanu, Cristina Neagu, Crima Pintea, Nicoleta Dincă, Luciana Marin, Gabriela Ciuciulete, Oana Manea. Antrenori: Gheorghe Tadici și Florentin Pera.
24 de echipe participă la turneul final din Serbia, va avea loc la Belgrad, Zrenjanin, Niş şi Novi Sad și care va fi transmis în România de Dolce Sport.
0 comentarii | 30 vizualizari
Naţionala R