De Ziua Armatei, sărbătorim nu numai cadrele militare, comemorăm şi aniversăm deopotrivă nu doar înălţătoarele momente ale eliberării Ardealului de Nord din 25 octombrie 1944 ci, în această zi, dăm preţuirea cuvenită oamenilor, simbolurilor, principiilor şi valorilor care stau la temelia statutului de ostaş. Dăm preţuire onoarei, patriotismului autentic, disciplinei, angajamentului respectat, sarcinilor asumate şi a ordinelor îndeplinite. Dăm preţuire şi ne plecăm în faţa jertfei şi a adevăratului sacrificiu pentru patrie.
Deşi joacă întotdeauna rolul principal, armata nu este o piesă de teatru şi este departe de a fi un bal mascat. Nu este o petrecere tematica la care vii cu uniforma şi recuzita din dotare. Cele mai puţine clipe din existenţa unui ostaş înseamnă lustruirea bocancilor, participarea la parade sau la depuneri de coroane. Armata are la baza ei munca şi pregătirea asiduă, vigilenţa continuă, respectarea strictă a ordinelor, a ierarhiilor și a regulamentelor, are la bază simţul permanent al datoriei. În armată ai o singură incerditudine, cea asupra siguranţei propriei tale vieţi. Astăzi poţi ajunge în Kosovo, mâine în Afganistan, noaptea la intervenţii în caz de calamităţi, peste o lună faţa în faţa cu un terorist kamikaze. Poţi fi consemnat, să fi chemat la miezul nopţii la alarmă. În ultim caz poți să mori aşa cum în trecut au murit eroii noştrii şi aşa cum mai mor şi astăzi militarii noştri în teatrele de operaţiune străine.
Se poate să nu-ţi placă superiorii, politicenii aflaţi vremelnic în funcţii de conducere sau comandantul suprem, dar trebuie să le respecţi ordinele şi să le aduci la îndeplinire. Şi să faci toate astea cu demnitate şi onoare. Este un teribil paradox pe care îl poţi întâlni exclusiv în Armată. Pentru că aici înţelegi cel mai bine că pentru a învăţa să conduci trebuie mai întâi să înveţi să execuţi. Orice ai face însă