Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a prăduit Luca hotelurile sindicatelor

Publicat in Adevarul, marți 4 octombrie 2011 · ·

Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia este acuzat că şi-ar fi folosit autoritatea de lider de sindicat pentru a obţine beneficii personale.

Prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca (58 de ani), a fost pus sub învinuire de procurorii anticorupţie, fiind acuzat de înstrăinarea patrimoniului confederaţiei sindicale unei firme din Timişoara. Scandalul legat de patrimoniul CNSLR a izbucnit la 12 mai 2011, la scurt timp după arestarea preventivă a fostului preşedinte al confederaţiei sindicale Marius Petcu, cel care încheiase în primă fază contractul de management cu Tour Mirinvest SRL Timişoara, document prin care hotelurile din patrimoniul CNSLR-Frăţia urmau să fie administrate de SRL-ul din capitala Banatului.

Contractul a fost finalizat şi parafat de noul preşedinte al CNSLR, Ion Samoilă, şi de prim-vicepreşedintele, Liviu Luca. Contractul a fost denunţat în instanţă de vicepreşedintele confederaţiei, Victor Stan. De altfel, Victor Stan a fost audiat şi la DNA în calitate de martor, unde a susţinut ilegalitatea ca o firmă externă să administreze patrimoniul sindicatelor, în condiţiile în care societatea din Timişoara nici măcar nu şi-a îndeplinit obligaţia de a vira într-un cont al CNSLR-Frăţia 600.000 de euro ca o garanţie.

Contractul scandalos

Hotelurile din Băile Herculane, Băile Felix, Sângeorz-Băi, Covasna, Voineasa şi o vilă din Predeal ale CNSLR-Frăţia erau administrate de către Sind Tour Trading SRL (societate administrată de toate marile confederaţii sindicale şi unde CNSLR-Frăţia deţine pachetul cel mai mare de acţiuni). Adunarea Generală a Acţionarilor a Sind Tour Tradind a decis, la 12 mai, încheierea unui contract de management, pe o perioadă de nouă ani, cu Tour Mirinvest Timişoara, o firmă cu 17 angajaţi şi pierderi de sute de mii de lei în ultimii ani.

Contractul s-a făcut cu acordul preşedintelui CNSLR-Frăţia, Ion

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum o ora
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne, accesat de peste 8 milioane de ori

Ziua Constanta acum o ora
Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne – https://hub.mai.gov.ro/ a fost accesat de peste 8 milioane de ori și au fost create peste 452.000 de conturi (identități electronice). Aproape jumătate de milion de caziere eliberate

Algoritm de tip „deep learning” creat de un student de la Academia Forţelor Terestre din Sibiu

Mediafax acum 4 ore
Un student al Academiei Forţelor Terestre din Sibiu a câştigat premiul de excelenţă la „CADET-NAV” 2024 cu o lucrare de dezvoltare a unui algoritm de tip „deep learning”, cu scopul de a clasifica subiecţii din înregistrări vocale. Astfel de algoritm

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum 5 ore
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Trei români, în teroarea din Noua Caledonie. Autoritățile știu de ei și monitorizează situația

Adevarul acum o ora
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie.

Ce-si propune in program Gabriela Firea - primar general pentru București, orașul dorit de oameni!

Ziua News acum 21 minute
Comunicat de presa: București, 18 mai 2024 - Senatorul Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Generală a Bucureștiului și-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028. Candidatul PSD își propune să continue proiectele începute în mandat

Proteste fără precedent în Noua Caledonie! Ştafeta torţei olimpice a fost anulată

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ştafeta torţei olimpice programată pentru 11 iunie în Noua Caledonie a fost anulată din cauza revoltelor din acest teritoriu.

Poliţia de Frontieră: Un cetăţean din Vietnam, arestat la domiciliu pentru trafic de migranţi

News.ro acum 2 ore
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au depistat cinci cetăţeni din Vietnam, toţi intraţi legal pe teritoriul României, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. Din declar

Ciolacu vrea să meargă voluntar la Noaptea Muzeelor: „O să beau o cafea şi o să rezist. Nu e o problemă”

Adevarul acum o ora
Marcel Ciolacu anunță că, dacă va fi nevoie, va merge voluntar la „Noaptea Muzeelor”. Reacția premierului vine după ce sindicaliștii au transmis că cele mai importante muzee din țară nu vor fi deschise publicului, nemulțumiți de salariale din domeni

INS: Producţia de cărbune a României a scăzut cu 11,6% în primele 3 luni din 2024

Wall-Street.ro acum 3 ore
Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică (minus 66.900 tep*) faţă de cea din perioada similară din 2023, conform datelor centralizate de Institutul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

24°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°