Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, afirmă că sunt "câteva situaţii care nu au fost pe placul preşedintelui Băsescu", şi nici al reprezentanţilor partidului, adăugând că membrii PDL nu sunt "încântaţi" de cazurile lui Sorin Apostu, Silviu Bian sau altele similare.
"Partidul trebuie să manifeste exigenţă totală faţă de cei care cad în acest păcat. PDL e purtătorul de stindard în lupta împotriva corupţiei şi trebuie să rămână acelaşi purtător de stindard şi să se delimiteze clar de toţi acei care greşesc. Şi o face", a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Ioan Oltean, Mediafax.
El a declarat că îl înţelege pe şeful statului, care a spus că este dezamăgit, în privinţa aceasta, de PDL.
"Sigur că e o dezamăgire. Avem câteva situaţii care nu au fost pe placul preşedintelui Băsescu şi nici al nostru. Nu vă închipuiţi că noi suntem extrem de încântaţi că avem cazul Apostu, Bian sau alte cazuri similare. Nu avem deloc sentimentul acesta. Dimpotrivă, dar manifestăm exigenţă maximă. Nu am stat nicio clipă să ne gândim dacă partidul trebuie să le ia apărarea. Nu! Ne-am delimitat. Partidul s-a delimitat urgent de aceste situaţii şi cere justiţiei să-şi facă treaba", a spus Oltean.
Întrebat dacă PDL a scăzut în sondaje în urma scandalului de corupţie în care este implicat Sorin Apostu, Oltean a spus că partidul nu a făcut un astfel de sondaj, dar în opinia sa ar trebui să crească.
"Nu am un sondaj de opinie făcut după acest scandal. Noi sperăm să nu fi pierdut foarte mult. Cât pierzi pe de-o parte, câştigi pe de altă parte. Atitudinea noastră intransigentă faţă de acest caz nu poate să ne aducă voturi în minus, în opinia mea, ci dimpotrivă", a conchis el.
Mai mulţi reprezentanţi ai PDL au fost implicaţi, în ultima perioadă, în cazuri de suspiciuni de corupţie. Astfel, fostul şef al ANOFM Silviu Bian a fost trimis în judecată, în 9 no