Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu amânaţi operaţia de cataractă!

Publicat in Adevarul, joi 13 mai 2010 ·

Intervenţia chirurgicală reprezintă unicul tratament în caz de opacifiere a lentilei naturale a ochiului. Rareori o urgenţă, operaţia de înlocuire a cristalinului redă vederea persoanei afectate pentru zeci de ani. În unele cazuri, poate fi nevoie de ochelari.

Frecventă după vârsta de 60 de ani, cataracta este un proces de degenerare a lentilei ochiului. Vederea înceţoşată, neclară sau dublă, perceperea dificilă a contururilor obiectelor, apariţia unor puncte negre în câmpul vizual, ca şi fotofobia (sensibilitatea la lumină solară sau artificială) pot semnala o cataractă. Opacifierea cristalinului poate fi observată şi cu ochiul liber, prin pupilă, care astfel capătă o culoare albicioasă.

Fumatul creşte riscul de boală

Principala vinovată de apariţia cataractei este vârsta, jumătate dintre persoanele de peste 60-65 de ani suferind de această afecţiune. Existenţa cazurilor de cataractă în familie, diabetul zaharat, bolile autoimune şi hipertensiunea arterială, dar şi fumatul cresc riscul de boală. Cataracta poate să apară şi la copii, prin traumatisme produse la nivelul ochiului, după cum există şi forma înnăscută a bolii. Ultimele două situaţii reprezintă urgenţe chirurgicale. În cazul formei senile, provocată de vârstă, operaţia se impune atunci când boala afectează activitatea de zi cu zi.

„Amânarea intervenţiei chirurgicale poate duce la o cataractă matură, ce exercită presiune în interiorul ochiului, ducând la complicaţii serioase, precum glaucomul", atrage atenţia medicul oftalmolog Cristian Moraru de la clinica Oculus.

Intervenţie de 7-10 minute

Operaţia de înlocuire a cristalinului se poate face oricărei persoane cu o stare de sănătate stabilă. Intervenţia durează câteva minute şi necesită doar anestezie locală, ce imobilizează globul ocular.

Pe ochiul menţinut deschis cu ajutorul unui dispozitiv şi tratat în prealabil

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 3 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 4 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 2 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 3 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Medicul Tudor Ciuhodaru, dezvăluiri de ultimă oră despre Florin Piersic: ”Prognosticul este rezervat”

Cancan acum o ora
Florin Piersic (88 de ani) se află internat pe secția de Terapie Intensivă, după ce a fost operat de urgență. Medicul Tudor Ciuhodaru a oferit informații referitoare la starea de sănătate a marelui actor care a acuzat stări de rău la finalul unui sp

O ofensivă militară israeliană la Rafah ar reprezenta o "escaladare intolerabilă", avertizează secretarul general al ONU

Ziare.com acum o ora
Secretarul general al ONU Antonio Guterres a avertizat marţi, 30 aprilie, că o ofensivă militară israeliană la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, ar însemna o "escaladare intolerabilă", relatează AFP. "Un asalt militar asupra Rafah ar constitui o escalada

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 5 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Vremea

București
acum

13°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
sâm.

12°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/22°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°
sâm.

9°/21°