Acţionarii companiei Construcţii Aeronautice SA Ghimbav au abilitat conducerea companiei să caute posibili investitori pentru asocierea în participaţiune, înfiinţarea unei societăţi cu capital mixt pe structura activelor productive ale societăţii, precum şi închirierea activelor şi mijloacelor fixe care concură la realizarea obiectului principal de activitate, se arată într-un comunicat remis de societate către Bursa de Valori Bucureşti. În acelaşi timp, conducerea a fost abilitată să fructifice oportunităţile oferite de Legea concordatului preventiv.
În urmă cu trei ani, partenerul american al companiei, Liberty Aerospace, era foarte interesat de o asociere cu ICA Ghimbav şi chiar de cumpărarea societăţii, dar AVAS-ul a amânat luarea unei decizii în acest sens. După apariţia crizei, americanii s-au retras încet, reducând treptat comenzile către fabrica de la Ghimbav.
De asemenea, actul constitutiv al societăţii a fost modificat, acţionar majoritar al companiei devenind Ministerul Economiei, în locul Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului, cu 64,89%.
Acţionarii companiei Construcţii Aeronautice SA Ghimbav au decis săptămâna trecută amânarea luării unei hotărâri în privinţa închiderii societăţii. Directorul general al companiei, Traian Tomescu, ne-a declarat că reprezentanţii Ministerului Economiei, acţionarul majoritar al societăţii a solicitat analizarea altor soluţii. „Prima dintre acestea ar fi derularea contractului cu Aeroclubul României şi dimensionarea acestuia la numărul de oameni pe care îl avem acum în societate. Azi de exemplu am facturat 190.000 de lei Aeroclubului României, iar săptămâna viitoare vom mai factura 150.000 de lei, adică exact nivelul de 340.000 de lei programat pentru acest an. Iar în primul trimestru al anului viitor mai avem aprobat un contract de 400.000 de lei”, a declarat Tomescu. Acţionarii companiei