Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noi incertitudini la Severin: jucătorii au plecat acasă fără să ştie când va avea loc reunirea lotului

Publicat in Pro Sport, duminică 2 iunie 2013 ·

Jucătorii echipei de la malul Dunării nu au primit niciun răspuns din partea conducerii după meciul de la Constanţa şi nu ştiu data la care CS Turnu Severin se va reuni sau dacă îşi va mai relua activitatea. Majoritatea dintre ei sunt oricum liberi de contract şi vor semna cu alte cluburi. Fundaşul croat Antonio Asanovic şi mijlocaşul bosniac Mîrza Hasanovic au parafat deja înţelegeri pe trei ani cu Dinamo Bucureşti, unde ar mai putea ajunge portarul Leonidas Panagopoulos şi atacantul Joel Thomas. Dorit la un moment dat şi de Pandurii Târgu Jiu, francezul Thomas mai are o ofertă şi din Olanda, iar grecul e şi pe lista Petrolului Ploieşti. Şi sibianul Alex Neacşa e dorit în Ştefan cel Mare, dar părţile încă nu au ajuns la un acord. „Sunt mulţi jucători tineri de care nu auzise nimeni şi care acum au oferte. Pe mine mă bucură acest lucru, pentru că nu promiteau nimic în iarnă”, a spus Gane. Astfel, echipa severineană va trece iar prin situaţia din iarnă, când a mai rămas doar cu 5 dintre componenţii din tur.

Gane, pe picior de plecare

Şi antrenorul Jerry Gane ar putea părăsi echipa severineană, care a încheiat sezonul pe locul 16, la doar două puncte sub linia care asigură menţinerea în Liga I. „Avem nevoie de încă 25 de puncte pentru a ne salva”, spunea Gane în momentul în care a devenit antrenor-principal la CS Turnu Severin. Echipa sa a acumulat 20 de puncte şi cu încă 3 se clasa pe locul 14. Severinul putea obţine cele trei puncte de care mai avea nevoie la Piatra Neamţ (0-1) şi la Bistriţa (0-0), dacă Florin Costea nu rata, de fiecare dată, din penalti. Tot atacantul oltean a contribuit însă, prin cele 8 goluri marcate în retur, la obţinerea a 13 puncte. Acesta a reuşit câte o „dublă” în victoriile de la CFR Cluj (3-1) şi Viitorul Constanţa (4-3), de altfel singurele succese obţinute de echipa severineană în deplasare, în întreg sezonul. „Nu p

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Berlinul acuză Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" şi promite "consecinţe"

News.ro acum 56 minute
Berlinul a acuzat vineri hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic "intolerabil" împotriva membrilor Partidului Social-Democrat din Germania şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. "Astăzi putem spune făr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 45 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 12 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°