Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Test de rezistenţă în cuplu

Publicat in Dilema Veche, joi 25 aprilie 2013 ·

S-au certat pînă pe marginea unei despărţiri iremediabile, la faianţă, în Valea Cascadelor. El ar fi vrut nişte plăci simple, mai ieftine; banii economisiţi de acolo le-ar fi fost de folos, pentru că aveau nevoie şi de un televizor nou. Ea şi-ar fi dorit ceva italienesc sau spaniolesc, faianţă din aia mată, cu model din loc în loc – un soi de vas (toscan, cică) din care ieşeau nişte flori de un portocaliu ars. „N-aş fi crezut că e atît de kitschoasă.“ „N-aş fi crezut că e atît de scîrţar.“

DE ACELASI AUTOR Omagiu paznicilor Mic bestiar de metrou De prin ogradă Scrisori, misive, mesaje Renovat, mutat, cumpărat mobilă de la Ikea. Dacă un cuplu reuşeşte să treacă de aceste încercări, are toate şansele să reziste pe viaţă. Hotarele respective din viaţa celor doi vor scoate la iveală o grămadă de lucruri cărora le stătea mai bine ascunse. E ca şi cum ai ridica un bolovan de sub care se va descolăci şerpăria îndoielilor, a resentimentelor înăbuşite, a acrelii ignorate. De unde să ştie el că ea şi-ar dori, de fapt, un pat din acelea cu cadre şi căpătîie complicat ornate, din fier forjat, în locul celui vechi, dar extrem de funcţional, cu ladă jos pentru aşternuturi? Sincer, nu se vedea dormind în aşa ceva, i se părea extrem de nemasculin să se scoale cu bulbi de lalele în cap, sau ce vor fi fost, tulpine complicat împletite într-o imitaţie caraghioasă de Art Nouveau, negru lucios. Mai mult, măgăoaia asta romantică avea nişte cadre de metal şi sus, de unde a înţeles că ea vrea să atîrne un soi de baldachine din pînzică. Pînă aici. Putea să accepte faianţa cu model, putea să accepte că living-ul va ajunge să arate ca o seră cu toţi ficuşii ăia de-o vîrstă cu ei, aduşi de la maică-sa, ba chiar putea să accepte în baie un aranjament deşănţat de creme pentru absolut toate zonele unui corp omenesc. Dar n-o să doarmă într-un pat de domnişoară Havisham. Nu. Aici refuzul

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum o ora
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Nicuşor Dan, despre o anchetă a DNA în urma unor sesizări a candidatului AUR la Primărie: „Acum patru ani vreo 10 parlamentari PSD mi-au făcut o plângere, acum opt ani a fost cu Soros”

HotNews acum 32 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a explicat vineri seară, referilor la faptul că DNA ar fi început urmărirea penală în cazul său, în urma unor sesizări făcute de Mihai Enache, candidatul AUR la PMB, că decizia procurorilor anticorupţie e „o chestiune

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 3 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedinta Maia Sandu a confirmat vineri la Berlin relatările din mass-media conform cărora Republica Moldova negociază un acord de securitate cu UE, relatează agenţia EFE. Maia Sandu a reamintit că Republica Moldova beneficiază deja de o misiune ci

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Un polițist de frontieră din Ucraina a împușcat în cap un bărbat ce încerca să fugă în România

HotNews acum 3 ore
Autorităţile ucrainene au arestat un membru al Gărzii de Frontieră pentru uciderea cu un foc de armă a unui bărbat în vârstă de 39 de ani care încerca să treacă ilegal graniţa către România, a anunţat vineri Biroul de Stat de Investigaţii din Ucrain

Cod galben de vânt puternic, vineri, în 18 județe - HARTĂ

HotNews acum 10 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis un cod galben de vânt puternic, valabil vineri, între orele 10:00 și 23:00, în 18 județe. Vânt puternicFoto: AGERPRES În intervalul menționat, în Banat, Maramureș, cea mai mare parte a Transil

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum o ora
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Vremea

București
acum

16°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

17°
vin.

8°/20°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°