Cînd şi-a susţinut teza de doctorat, Victor Ponta avea 30 de ani şi era şeful corpului de control al prim-ministrului Adrian Năstase, cel care îi era şi îndrumătorul ştiinţific al lucrării. Dată fiind funcţia pe care o avea atunci, e greu de presupus că Victor Ponta avea şi timp să se dedice foarte serios studiilor doctorale. Pe de altă parte, luînd în considerare că era licenţiat în Drept la Universitatea Bucureşti, că începuse deja o carieră universitară în domeniu, că lucrase ca procuror cîţiva ani buni, întîi pe lîngă o judecătorie de sector, apoi pe lîngă Curtea Supremă de Justiţie, şi că mai fusese şi coordonator la Biroul de Combatere a Spălării Banilor, e la fel de greu de presupus că n-ar fi avut cunoştinţele şi capacitatea de a duce la bun sfîrşit, cu forţe proprii, o lucrare de doctorat.
DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorSe pare însă că a ales o cale mai uşoară, aceea de a nu se ocupa, cuvînt cu cuvînt, de propria teză. A folosit, de bună seamă, o scurtătură uzuală în cercurile prin care se învîrtea. Nu i s-a părut ceva grav, cum probabil nici celor din jurul său nu li se părea prea grav. Trăim într-o ţară în care obiceiul de a copia la şcoală e aproape firesc, plata pentru obţinerea unei diplome universitare a devenit pe cît de posibilă, pe atît de obişnuită şi pînă şi permisele auto pot fi luate pe bani. Dincolo de asta, cîţi români se pot lăuda că nu ştiu cum e să dai mită pentru facilitarea unor servicii ori să mergi în autobuz fără bilet? Sînt dese situaţiile în care anturajul şi un întreg sistem te pot împinge să procedezi mai puţin cinstit. Probabil că, la vremea respectivă, oameni îndatoritori din cercurile apropiate puterii i-or fi sugerat procurorului că doctoratul poate fi şi el procurat, cel puţin într-o oarecare proporţie.
Ca să se opună, îi trebuia forţă. Ruperea de un a
