Primăvara a sosit cu cîteva ore înaintea mea la Budapesta. Păsărelele şi turiştii sînt în dispoziţie duminicală şi se rotesc pe malurile Dunării. Am cîteva ore la dispoziţie pînă la partea a doua a conferinţei, aşa că plec şi eu în căutarea unei beri cu peisaj. După ce mă caut discret în buzunar ca să mă asigur, mă instalez în cele din urmă pe terasa Ambasador, lîngă hotel Intercontinental, de unde am o perspectivă ideală asupra fluviului. Este un loc foarte şic, o lume a turiştilor aşezaţi în clipa fără de griji. De partea cealaltă a terasei, o lume pestriţă îşi vede de treabă. Pentru cîteva momente, trecătorii vin toţi din acelaşi sens, astfel încît am impresia că terasa noastră a demarat şi curge în sens opus pe apele timpului. Mi-e bine şi mă las în voia acestei curgeri. Deodată, o bătrînică intră treptat în cîmpul meu vizual, avansează imperceptibil şi mă fixează din nou de trotuar. Vinde mileuri mici, croşetate de mînă. Nimeni nu are însă chef de mileuri, aşa încît toată lumea o respinge, distant, din priviri sau cu un gest uşor al mîinii. Tăcută, cu un zîmbet venit din eternitate, bătrîna îşi continuă însă trecerea. O urmăresc în cămăruţa ei mirosind a mobilă veche, unde stă singură şi croşetează, uitată de Dumnezeu şi pierdută în lume. Această visare empatică mă trădează însă şi bătrînica se agaţă de privirea mea. Brusc, mă enervez: cu ce drept îşi permite să mă ia drept unul dintre turiştii ăştia plini de bani şi aroganţi ? Şi, în fond, am şi eu dreptul să stau liniştit la o bere! Simpla ei prezenţă mă culpabilizează şi n-am chef de aşa ceva acum. Frontiera dintre terasă şi trotuar se reface:

sîntem două lumi mioape care se uită una la cealaltă şi nu se văd decît pe sine. Dar, în fond, ce înseamnă a privi? - îmi trece mie prin minte. Ce înseamnă "buna distanţă" între punctul meu de vedere şi punctul de vedere al celuilalt, care să dea seama în