Încăperea festivă în Maramureş, sau „casa dinainte“, „odaia de parade“, ori „camera îmbrăcată ţărăneşte“ (cum i se spune în ultima vreme), este puternic marcată identitar: obiectele care o compun vorbesc despre omul care le-a creat, despre statutul său social şi economic în comunitate, motiv pentru care sînt afişate cele mai frumoase lucruri, mai ales zestrea fetelor. Deschisă ocazional, în „camera bună“ se trec şi se petrec cele mai importante evenimente din viaţa unei familii: aici îşi iau mirii iertare de la părinţi; de aici pleacă alaiul de nuntă spre cununia religioasă; aici sînt primiţi cei mai de seamă oaspeţi.
Prin acest spaţiu, individul se manifestă creator pentru a se prezenta pe sine. Cei mai mulţi respectă limitele impuse de comunitate şi continuă tradiţia locală, dar există numeroase cazuri în care localnicii se arată a fi în pas cu schimbările sociale, culturale şi economice care apar, renunţă la reguli care nu mai sînt de actualitate, adoptă reguli noi de aranjare a încăperii festive. Cu alte cuvinte, modifică tradiţia locală. De altfel, tradiţia în sine este un proces: ea se transmite, este reiterată, dar şi alterată ori abandonată, ceea ce nu face altceva decît să deverască puterea şi viabilitatea sa, actualitatea sa într-o societate dinamică – aşa cum este cea maramureşeană.
Modificarea tradiţiei poate să ia diferite forme, iar un mod de a răspunde schimbării este prin revitalizarea tradiţiei, un proces caracterizat prin referinţa pe care o face la trecut. Ameninţată să fie abandonată în mare măsură, pentru că în unele case nu se mai „îmbracă“ o cameră „ţărăneşte“, se observă în contrapartidă o mişcare de contracarare a abandonării tradiţiei. Astfel, în două comunităţi (Ieud şi Dragomireşti) au fost inaugurate, în 2001, două muzee locale: Muzeul familiei Pleş (Ieud) şi Muzeul ţărăncii române (Dragomireşti).
Muzeul din Ieud es