Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că solicită procedură transparentă de consultare cu toate instituţiile, respectiv Ministerul Justiţiei, CSM, ICCJ, în ceea ce priveşte modificările la Codul penal, în momentul în care acestea vor reveni în Parlament, după pronunţarea CC.
"În ceea ce priveşte modificările la Codul penal, după ce în ianuarie se va pronunţa Curtea Constituţională, după aceea Parlamentul va decide în consecinţă. Eu cer, tocmai pentru că nu am discutat acest lucru, eu cred că trebuie să meargă pe procedura transparentă de consultare cu toate instituţiile, cu Ministerul Justiţiei, cu CSM, cu Înalta Curte, în aşa fel încât să nu mai existe această reacţie", a spus Ponta.
Întrebat dacă modificarea privind neasimilarea parlamentarilor cu funcţionarii publici ar trebui să rămână, în opinia sa, Ponta a răspuns afirmativ.
“Nu doar în opinia mea, am văzut o opinie independentă care spune să fie ca şi în Germania. Aleşii nu sunt funcţionari publici, sunt demnitari şi au un regim, o prevedere specială. Nu se pune problema să nu răspundă în faţa ANI sau DNA. De altfel, nici în cazul proiectului adoptat marţi nu se întâmpla, dar s-a încins lumea aşa”, a spus Ponta.
El a arătat că lucrurile trebuie să fie foarte clar departajate.
“Parlamentarii nu au salariu, contract de muncă. Ei au indemnizaţie, au alt raport de muncă. Dar, evident că rămân sub autoritatea DNA, a ANI, nici nu se poate altfel. Deci superimunitatea nu există, e o poveste”, a spus Ponta.
Camera Deputaţilor a adoptat, în 10 decembrie, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Tot marţi, Camera a aprobat un proiect de modificare a Codului Penal respins de Senat în octombrie 2012, prin care se schimbă articolul privind conflictul de interese, fiind eliminată categoria