Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chiliman: Excluderea mea a fost posibilă întrucât PNL e total subordonat obsesiei de putere a lui Antonescu

Publicat in Mediafax, luni 27 mai 2013 ·

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, luni, că excluderea sa din partid, după aprope 24 de ani de activitate, a fost posibilă pentru că în acest moment PNL este "total subordonat voinţei şi obsesiei de putere" a preşedintelui Crin Antonescu.

"Nu e uşor să vorbesc acum, după aproape 24 de ani în PNL, despre aceast lucru care s- a întâmplat azi. Din păcate, acest lucru (excluderea sa din PNL, n.r.) a fost posibil pentru că azi PNL este total subordonat voinţei şi obsesiei de putere a lui Crin Antonescu. Eu m-am prezentat azi la lucrările Delegaţiei Permanente ca să apăr principiile, valorile politice liberal-conservatoare de care, din păcate, sub conducerea lui Crin Antonescu, PNL s-a îndepărtat", a spus Chiliman.

El a precizat că acuzaţiile care i-au fost aduse de Crin Antonescu, potrivit cărora ar fi aderat la un alt partid sau la o altă doctrină politică, sunt false.

"IRL este ONG, nu un partid politic. Prin tot ce am făcut, fac sau voi face în IRL, voi apăra valorile şi principiile politice liberal-conservatoare de care Crin Antonescu s-a despărţit. Personal, cred că legat de această chestiune eu mai am de spus doar un lucru: dacă cineva are azi o altă doctrină, e tomai Crin Antonescu. Crin Antonescu are azi ca doctrină populismul şi oportunismul politic", a spus Chiliman.

El a arătat că IRL nu este un adversar al PNL, ci dimpotrivă, poate fi şansa PNL prin faptul că promovează acele politici de care azi Crin Antonescu ar fi îndepărtat PNL şi, practic, electoratul liberal.

"Noi încercăm prin aceste activităţi ale IRL să aducem înapoi acest electorat, pentru că ce promovăm sunt exact lucrurile care sunt aşteptate de electoratul liberal azi", a susţinut Chiliman.

El a arătat că în şedinţa Delegaţiei Permanente Crin Antonescu a avut câştig de cauză, dar PNL a avut numai de pierdut, având în vedere că pierderea rez

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°