Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Producatori agricoli atestati de minister

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 21 noiembrie 2000 ·

•La sfarsitul lunii, Ministerul Agriculturii va elibera certificate de studii pentru 600 de producatori agricoli •Majoritatea absoventilor isi gasesc de lucru •Organizarea cursurilor a costat cat un autoturism Dacia

La sfarsitul acestei luni, cei 600 de studenti ai cursurilor pentru producatorii agricoli organizate de Oficiul Judetean de Consultanta Agricola (OJCA) se vor prezenta la examenul final. Dupa trei luni in care cursantii au studiat meseriile de tractorist, contabil, viticultor, vinificator, preparator lactate si brutari patiseri, acestia vor trebui sa demonstreze in cadrul unor probe scrise si orale cat de bine si-au facut temele. "Atestatele profesionale pe care absolventii le vor obtine sunt recunoscute de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si de Ministerul Educatiei Nationale si le vor permite acestora sa se angajeze la orice firma din domeniul in care ei s-au specializat", a afirmat ieri seful serviciului Instruire si Strategie din cadrul OJCA Iasi, Magda Bejan. Aceasta sustine ca majoritatea celor care au absolvit cursurile pentru producatori agricoli isi gasesc un loc de munca. "Absolventii care vin sa isi ridice atestatele profesionale ne spun ca si-au gasit de lucru la firme private sau la proprietari de tractoare. In comunele unde am organizat cursuri exista si firme capabile sa absoarba forta de munca specializata, cum ar fi Prodalex, Prodmilk sau Bruni. Nu stim sa se fi plans cineva ca nu are ce face cu atestatul de la noi", a continuat Magda Bejan. Cursurile sunt gratuite, iar finantarea lor este asigurata de Ministerul Agriculturii si Alimentatiei, prin Agentia Nationala de Consultanta Agricola (ANCA). Studentii agricoli au mers la scoala sambata si duminica, pentru a nu fi nevoiti sa intrerupa lucrul. Urmatoarea serie de cursanti va incepe studiul imediat ce ANCA va aproba finantarea pentru proiect, afirma conducerea O

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 43 minute
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum o ora
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 24 minute
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 3 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

Joe Biden îi răspunde lui Trump, după condamnare: "Nimeni nu este mai presus de lege"

Ziare.com acum o ora
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a reacționat după ce predecesorul său, Donald Trump, a primit verdictul în procesul Stormy Daniels. Biden a subliniat că decizia juriului new-yorkez arată că principiul american conform căruia nimeni nu este m

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 4 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Donald Trump, prima conferinţă de presă după ce juriul l-a găsit vinovat în cele 34 de capete de acuzare. Remarci dure la adresa judecătorului şi critici despre conducerea Biden

Mediafax acum 4 ore
Donald Trump, fostul preşedinte al SUA şi principalul contracandidat al lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din luna noiembrie, a susţinut vineri, 31 mai, prima conferinţă de presă după ce a primit verdictul juriului. Trump a fost găsit vinovat

Patriarhul Daniel deplânge o criză a familiei, care se manifestă în numărul mare de avorturi şi divorţuri, creşterea violenţei în familie şi a delicvenţei juvenile

HotNews acum o ora
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, afirmă că „trăim într-un context dominat de o mentalitate individualistă, care minimalizează rolul primordial al familiei în educarea copiilor”. Patriarhul Daniel vorbeşte despre o criză a famil

Trapperul Gheboasă, trimis în judecată pentru deţinere de droguri

HotNews acum 6 ore
Trapperul Gabriel Gavriş, cunoscut cu numele de scenă Gheboasă, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru deţinere de droguri în vederea consumului, informează Agerpres. Trapperul Gheboasă, în concertFoto: AGERPRES „Din probele administr

Vremea

București
acum

23°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/31°
lun.

17°/30°
Constanta
acum

17°
vin.

16°/22°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°