Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Discutăm în BPC probleme ce ţin de guvernare, de relaţiile cu FMI şi organizatorice

Publicat in Mediafax, vineri 20 septembrie 2013 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că în şedinţa BPC a PNL vor fi discutate probleme care ţin de guvernare, de relaţiile cu FMI, precum şi chestiuni organizatorice referitoare la schimbări care vor fi făcute "la nivelul funcţional al partidului".

"Avem probleme care ţin de guvernare, de relaţiile cu FMI, de chestiuni organizatorice, anumite schimbări organizatorice pe care le vom face la nivelul funcţional al partidului, a spus Antonescu, înaintea reuniunii BPC al PNL.

El a precizat că în ţedinţa BPC nu se va discuta despre tensiuni în USL, întrucât nu reprezintă un "subiect".

"Ăsta nu e subiect. Despre tensiuni am spus ce am avut de spus, a spus şi PSD până la urmă ce a avut de spus. Ce tensiuni?", a precizat Antonescu, el adăugând însă că întotdeauna există subiecte importante pe agenda unui partid mare.

Întrebat dacă va discuta în BPC cu miniştrii liberali, având în vedere că a declarat, anterior, că aceştia nu l-au informat asupra subiectului Roşia Montană, Antonescu a precizat: "Da, am discutat şi am discutat şi cu dumneavoastră şi v-am explicat şi dumneavostră. Eu nu sunt pisălog. Discut cu miniştrii liberali în permanenţă, discutăm şi acum, dar lucruri pe care nu le-am calrificat. Ăsta l-am clarificat".

Antonescu a spus că a discutat şi despre Codul rutier şi că aceasta discuţie va fi purtată, probabil, şi în BPC.

Antonescu a mai spus că şedinţa BPV va fi una "normală"

Întrebat ce se va discuta în şedinţa BPN, Antonescu a răspuns: "Cu totul altceva decât colportaţi dumneavostră, că vor fi înşfăcaţi trei miniştri şi aşa mai departe. Avem o şedinţă normală", a spus Antonescu. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner a fost adus în ţară

Mediafax acum 40 minute
„În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c., o escortă a Poliţiei Române a adus în ţară, din Marea Britanie, un bărbat, de 35 de ani, domiciliat în Dolj, urmărit internaţional pentru infracţiunea de omor calificat. Acesta avea emis pe numele lui, de c

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum o ora
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum 2 ore
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Cel puţin 19 morţi în sudul Chinei, în urma surpării unei autostrăzi în provincia Guangdong. 28 de vehicule şi 49 de persoane implicate în surpare

News.ro acum 34 minute
Cel puţin 19 persoane au murit în noaptea de marţi spre miercuri în urma surpării unei autostrăzi în provincia chineză Guangdong (sud), anunţă presa de stat, relatează AFP. În total, 28 de vehicule au fost ”prinse” în surpare, potrivit postului publ

Polițiști de frontieră atacați cu cuțitul, de traficanți de migranți, în Timiș. Au fost trase focuri de armă

Press Alert acum 30 minute
Foto: Arhivă Incident violent în noaptea de marți spre miercuri, într-o parcare de pe autostrada A1, în Timiș, în care au fost implicați polițiști de frontieră care pregăteau un flagrant pentru destructurarea unei rețele de trafic de migranți. Atacu

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum o ora
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

RMGC a solicitat prelungirea concesiunii Roşia Montană şi licenţe de exploatare pentru proiectele Bucium. Executată silit de România, Gabriel Resources a găsit bani la acţionari

News.ro acum o ora
Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer blocat de la Roşia Montană, a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) prelungirea cu încă 5 ani a licenţei de concesiune pentru exploatare a perimetr

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum 2 ore
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă. Care este starea sa de sănătate

Adevarul acum o ora
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat pe secția de Terapie Intensivă a Institutului Inimii din Cluj Napoca.

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°