Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Descoperire paleontologică unică în România făcută într-un sit din Vaslui

Publicat in Adevarul, marți 23 iulie 2013 ·

Specialiştii de la Muzeul „Vasile Pârvan“ din Bârlad, ajutaţi de renumitul profesor universitar doctor Vlad Codrea, au făcut o descoperire de excepţie lângă satul vasluian Creţeşti, acolo unde au găsit mai multe fragmente de animale preistorice care au trăit acum aproximativ 10 milioane de ani.

Descoperirea extrem de importantă din punct de vedere paleontolgic a fost făcută în urmă cu două săptămâni, cu ocazia lucrărilor de reabilitare ale drumului european E 581, cel care leagă Albiţa de Crasna. Muncitorii au văzut scheletele de animale în timp ce săpau şi au anunţat specialiştii de la muzeul bârlădean. Aşa a intrat pe fir Laurenţiu Ursachi, şeful Secţiei de Ştiinţe ale Naturii din cadrul muzeului, care este şi unul din doctoranţii profesorului Vlad Codrea de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, cel supranumit „vânătorul de dinozauri“.

Astfel, timp de două săptămâni, specialiştii de la muzeul din Bârlad, sub directa coordonare a renumitului profesor clujean, au făcut săpături şi au adus la lumină mai multe fragmente osoase aparţinând unor animale care au trăit în perioada miocenului. Primele fosile descoperite au fost trei carapace de broască ţestoasă care se aflau în acealşi loc, una peste alta. Despre ele se bănuie că ar fi fost aduse în zonă de viitura unui râu şi a atras atenţia specialiştilor, după ce cercetătorii au mai găsit alte nouă carapace.

Animale unicat în Europa de Sud-Est

Timp de două săptămâni, aceştia au continuat să caute, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Fără îndoială, cele mai preţioase piese au fost trei cranii de tigri cu dinţi de pumnal sau sabie,aşa cum mai sunt ei cunoscuţi, animale extrem de ciudate sub aspectul aparenţei, ce seamănă cu unul din personajul din desenele animate „Ice Age“. Două dintre cranii sunt ale unor animale adulte, iar cel de-al treilea al unui pui din ac

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 48 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum 24 minute
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Manifestarea pro-palestiniană în campusurile americane: aproape 200 de persoane au fost arestate

News.ro acum o ora
Aproape 200 de manifestanţi pro-palestinieni au fost arestaţi, sâmbătă, în trei campusuri americane, când poliţia a evacuat taberele lor, cel mai recent episod al unei mişcări studenţeşti care se răspândeşte în Statele Unite, relatează AFP. Început

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°