Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol de balet care deschide stagiunea franceză la operă, transmis la Cluj, în direct de la Paris

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 decembrie 2013 ·

Clujenii vor putea vedea, în direct, spectacolul de balet pus în scenă de Opera Naţională din Paris, luni, 16 decembrie, la cinematograful Victoria. Un bilet costă 40 de lei.

Cinematograful clujean Victoria va prezenta luni, 16 decembrie, de la ora 20.30, un nou spectacol în transmisiune prin satelit: baletul în trei acte „Frumoasa din pădurea adormită”, preluat în direct de la Opera Naţională din Paris.

Spectacolul reprezintă deschiderea stagiunii operei franceze. Sâmbăta trecută, acelaşi cinema a transmis La Traviata, cu care şi-a deschis stagiunea Scala din Milano.

„Frumoasa din pădurea adormită”, pe care renumitul balerin şi coregraf rus Rudolf Nureyev l-a descris ca fiind „baletul baleturilor”, rămâne una dintre bijuteriile patrimoniului mondial al dansului.

Despre spectacol

Premiera baletului a avut loc în 1890, la Mariinsky Teatr din Sankt Petersburg, şi a fost rezultatul talentatului coregraf Marius Petipa şi a inspiratului compozitor Piotr Ilici Ceaikovski. Inspiraţi de povestea lui Charles Perrault, cei doi au imaginat un „balet de basm”, în care visul şi realitatea se suprapun, unde zâne şi naşe, forţele Binelui şi ale Răului se luptă pentru soarta a doi tineri.

Scenă din spectacol FOTO: Christian Leiber

Aproape o sută de ani mai târziu, în 1898, Rudolf Nureyev a repus în scenă piesa pentru Opera Naţională din Paris, folosind coregrafia originală.

Decorurile şi costumele somptuoase realizate de Ezio Frigerio şi Franca Squarciapino reclădesc splendoarea uneia dintre cele mai importante capodopere ale repertoriului clasic. Bagheta dirijorală a orchestrei şi a corului operei este asigurată de Faycal Karoui.

Durata spectacolului este de 3 ore şi 10 minute. Piesa cuprinde şi două pauze a câte 30 de minute fiecare.

Pentru vizionarea în direct, la Cinema Victoria, preţul unui bilet este de 40 de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 11 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Vânzări - Auto - 26 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 55 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 9 ore
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 8 ore
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

Marcel Boloş: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 milioane pensionari din România îşi vor primi banii în avans, înainte de Paşte

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă că instituţia a realizat toate procedurile necesare pentru ca toţi pensionarii să îşi primească banii în avans, înainte de Paşte. ”De mâine, structurile judeţene ale Casei Naţionale de Pensii Publice şi Poş

Sorana Cîrstea şi-a aflat adversara din turul trei la masters-ul de la Madrid

Mediafax acum 5 ore
Iga Swiatek, numărul unu mondial în tenisul feminin, va fi adversara Soranei Cîrstea la turneul Madrid Open. Poloneza a câştigat la debutul ei în acest sezon pe zgura madrilenă în faţa chinezoaicei Wang Xiyu (52 WTA). A patra întâlnire directă dintr

PSD: Clotilde Armand întruneşte toate atributele penalului în funcţii publice. USR nu mai are nicio scuză dacă nu o exclude din partid!

News.ro acum 8 ore
PSD solicită conducerii USR să aplice standardele de integritate în politică pe care le invoca în cazul altora şi să o excludă de îndată pe Clotilde Armand din partid. „După trimiterea în judecată, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, întruneşte

Nicușor Dan l-a provocat pe Piedone la o dezbatere TV: „Moderată de un profesionist. E ușor ca o discuție să degenereze în circ”

HotNews acum 8 ore
Nicușor Dan și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Capitalei, ocazie cu care l-a provocat pe Cristian Popescu Piedone la dezbatere electorală televizată care ar urma să fie moderată de un jurnalist care să fixeze temele dezbaterii

Speranțe pentru Ucraina, date de șeful NATO: "Nu este prea târziu pentru să câştige războiul"

Ziare.com acum 5 ore
Dacă Occidentul își respectă promisiunile de a-i furniza mai multe arme, Ucraina poate câștiga războiul contra Rusiei, a declarat joi, 25 aprilie, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, relatează AFP. "În ultimele luni, aliaţii NATO nu au ofe

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 12 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/23°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/22°
Timisoara
acum

vin.

3°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°