Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Părinţii medicului cu tumoră pe creier şi-au scos la vânzare apartamentul, ca să-şi salveze fata care abia mai aude cu o ureche

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 septembrie 2010 ·

Familia medicului rezident de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova, care are o tumoră uriaşă pe creier, îşi vinde apartamentul cu două camere, pentru a strânge banii necesari operaţiei.

Părinţii Florentinei Vana, care suferă de o boală gravă, au pus în vânzare apartamentul cu două camere, ca să-şi poată opera fata pe creier la Hanovra, Germania. Până la acest moment, nu au găsit niciun cumpărător. “Suntem disperaţi, nu avem ce să facem. Chiar dacă vom fi nevoiţi să dormim sub cerul liber, nu mă interesează, important este ca fata mea să se facă bine. Cine vrea să îl cumpere, mă poate contacta la numărul de telefon 0745.956.307. Apartamentul este la etajul 4, dar este bine întreţinut”, ne-a spus Gheorghe Vana, tatăl tinerei bolnave.

Tumoră de 5 centimetri pe creier

Florentina Vana (27 de ani), medic rezident pediatru la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova, a aflat în această lună că are pe creier o tumoră de 5 centimetri. Tânăra trebuie operată de urgenţă în Germania în aceste zile, asfel riscă să intre în comă. Florentina se simte tot mai rău. Auzul şi văzul sunt slăbite, iar durerile de cap sunt tot mai chinuitoare. Specialiştii spun că trebuie pusă pe masa de operaţie în următoarele două zile, altfel poate intra în comă în orice moment.

Află de AICI cum au reacţionat reprezentanţii Bisericii la acest caz:

Mitropolia Olteniei, surdă la drama medicului rezident care abia mai vede: "Nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta"

Costul intervenţiei pe creier de care Florentina are nevoie este de 50.000 de euro. Până la acest moment s-au strâns aproape 13.000 de euro. Reporterii Adevărul au contactat autorităţile din sănătatea doljeană: managerii spitalelor, reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică şi pe cei ai Mitropoliei Olteniei, pentru a le solicita să se implice în rezolvarea acestui caz.

Citeşte AICI re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 35 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 25 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°