Emisiuni cu format identic scot audienţe uriaşe, ai zice că suntem o ţară infectată cu o formă inedită de fixism. Dacă nu eşti concurent în vreun show (sau scandalagiu) nu se uită nimeni la tine. Câteodată, mi se face un dor nebun de ”Albumul duminical” socialist. Cenzurat de tovarăşii de la Cultură, puricat de toţi securiştii sub acoperire şi realizat în condiţii materiale lamentabile, tot era mai bun decât multe dintre emisiunile care se repetă obsedant şi care au netezit creierii telespectatorului modern. De exemplu, mă uitam deunăzi la Top Chef (Antena1) – ce vreţi, încă mai sper să învăţ să gătesc. Dacă lipeam un plasture pe siglă, aş fi crezut că sunt la ProTV, la MasterChef. Format identic, de zici că şi-au şmanglit unul altuia documentele secrete din calculator. Ştiu, o să-mi spuneţi că nu e vina lor, că sunt scheme internaţionale, preluate pe bază de nu ştiu ce licenţe. Dar dincolo de asta, de ce căscăm gura la programe gemene? Era o întrebare retorică. Dacă vreţi un show bun... La început, juraţii de la Top Chef erau blânzi ca nişte buburuze, dar au băgat ei de seamă că mieluşeala asta nu le aduce prea mulţi telespectatori. Aşa că au început să latre şi ei la concurenţi, ca să-i ajungă din urmă p-ăia de la MasterChef. Gustă din mâncăruri cu mimica brevetată de Florin, Cătălin şi Sorin (juriul protevist). Se strâmbă, mârâie, comentează maliţios. De fapt, nu e vina lor, românul nu se uită la televizor dacă nu aude un pui de ciondăneală, indiferent că e vorba de mâncare, muzică sau sport. Apropo de muzică, bine că am pierdut Mamaia, Cerbul şi încă douăzeci de festivaluri, pe considerentul că, vezi, Doamne, nu ne mai interesează formatul, pentru ca acum să urmărim tot concursuri peste concursuri. Deci ne interesează, până la urmă! Recunosc, şi eu fac parte din juriul unui concurs (de muzică, dans şi actorie), la emisiunea ”8 într-o barcă” (TVR) şi, în conseci