Timişoreanul Ioan Davidoni este unul dintre cei mai prolifici şi mai recunoscuţi inventatori din ţară. Sursa: Arhiva EVZ
Inginerul pensionar are la activ 853 de invenţii şi inovaţii, 10 medalii internaţionale, diferite diplome şi titluri. În ciuda tuturor realizărilor, lui îi este greu să îşi continue munca de cercetare şi inventică, din cauza lipsei unui sprijin financiar.
După ce a fost în audienţă la prefectură, inventatorul a fost orientat spre rectorii universităţilor Politehnică şi a celei de Ştiinţe Agricole. „Sperăm să obţină sprijin pentru a-şi găsi un spaţiu pentru laborator în oraş. E trist că avem valori şi nu reuşim să le sprijinim“, a declarat prefectul Ovidiu Drăgănescu. Davidoni a fost medaliat în ultimii trei ani, cu aur şi argint, la saloanele internaţionale de profil din Bruxelles, Geneva şi Budapesta.
„Statul pierde banicu invenţiile mele“
Ioan Davidoni este dezamăgit că unele dintre invenţiile sale au fost „furate“ de străini, iar acum România importă acele produse, care poartă, de fapt, marca originală „Davidoni“: sutienul vibrator, relaxant, sau pantofii cu vibraţii antistres. Sutienul e un remediu medical dovedit în lupta contra nodulilor canceroşi localizaţi la nivelul sânilor. Alte invenţii care i-au adus glorie în străinătate sunt ecranele antiradiatie pentru telefonul mobil, apărute, sub o altă formă, în mai multe ţări, la patru-cinci ani după ce au fost inventate de Davidoni.
„Prin faptul că aceste produse nu au fost protejate la timp ca mărci româneşti, statul român a pierdut mari sume de bani care ar fi putut reveni bugetului de stat. Toate sunt invenţii aplicative, de impact, pe sănătate, mediu sau noi surse de energie (turbine hidraulice şi eoliene - n.r.) care funcţionează la condiţiile din România“, susţine inventatorul.
Îngrăşământul magneticreface plantele